Sa ma ierte bunii si grasii nostri porci pe care acum de Ignat ii jertfim pentru acest titlu pangaritor care sfideaza carnea si slanina lor atat de gustoase, sa ma ierte asadar nevinovatele patrupede pentru ofensa adusa

lor... Cum vine asta, carnati de otel? Ei bine, exista si asa ceva.

Astazi se implinesc 18 ani de la revolutia romana si cand spun carnati de otel am in vedere sinistrele taburi care atunci au traversat bulevardele oraselor, lasand in urma lor dare de sange, franjuri de piele si carne, ramasite ale victimelor nimerite pe traseul lor. Taburi, dar in egala masura, acum, iesiti afara si plimbandu-ne cu inima stransa, nu vedem jeepuri care tot cu niste carnati de otel seamana?... Nu ne mai gandim la carnatii din farfurie, avem mereu in fata ochilor strada intesata de masini, una mai performanta decat alta, una mai nichelata si mai ranforsata, impingandu-se una pe alta, izbandu-si botul in dosul celeilalte, urandu-se fiindca sunt prea multe si nu mai au loc pe bietele si levantinele noastre drumuri care, orice ar suporta, marsuri, demonstratii, mitinguri, dar nicidecum o asemenea parada , carnati de otel, bucati de salam facuti din fier si cauciuc, prin ale caror intestine spumega uleiul si benzina... Intampinam Craciunul sub zodia acestor creaturi. Am ajuns supusii lor, ingenunchem in fata lor, intram sub carcasa lor si de acolo, in calitate de simpli pasageri sau de conducactori auto, ne indreptam spre neant. Nu fac aici pamflet, ma limitez doar la a prezenta imaginea metropolei natale, care din vechi oras cu parfum de istorie si cu acea patina a Balcanilor bizantini, a ajuns un kitsch, copie jalnica a marilor urbe din Occident, amestec de flash-uri, scrasnete si urdori spray-ate, care intuneca cerul ziua iar noaptea manjesc seninatatea stelelor.

Ne apropiem de Craciun si de aniversarea celor doua decenii de la revolutia roma