garderobă de ocazie
noaptea e o haină decentă
nu sar niciun nasture
sunt cuminte fără piele ca un deget de mânuşă
oglinda mă minte în joaca noastră
de-a omul invizibil
trupul solzos al mării care ştie atât de bine să înece
îmi creşte şi-mi descreşte în palmă
gura sticluţei îşi varsă torentul de sudălmi
până la ultima picătură - piron cu aureolă de înger
singură asemeni pescăruşilor înfometaţi
plonjează cu ciocul înainte -
ambiţia devine-un peşte evident
cad printre gratiile lacrimilor
în canalul de astă dată
fără ecou
înăuntru după-amiaza e praf de oase
mă regăsesc între dunele ei un sfinx măcinat
cu arşiţa în sânge mă coagulez
în douăzeci şi două de vârste deodată
ploile strangulează fericiri din larg pe culoare labirintice
cineva mă ia în spate ca pe-un pardesiu jerpelit
lumea toată se scurge din buzunare -
depărtarea o schimbă-ntr-o oază
în urmă rămâne căluşul de vată:
un şacal rătăcit care-mi amuşină tălpile spre casă
suvenir de după-amiază
mă înghit
aerul se potoleşte în mine
ca un prunc ghiftuit
ferestrele casei dărâmate se holbează în gol
o batistă albă înşiră ce-a mai rămas din săptămâna
proaspăt scrobită
îmi agăţ colţul buzelor de pervaz
aştept să se arboreze acel zâmbet
care te trece-n luntrea-i peste vârtejul oricărei zile
în pântecele unei mări ce-a secat
locuiesc într-un castel de nisip
scoici ruginite îmi împrumută glasul
abia distingându-se dintre buruieni şi pietricele
umbre monosilabice se ghemuiesc în ele atente
limbile nervoase-ale valurilor le ling trăsăturile de lapte
rămân închise în casete de lemn alături
de fotografii şi bucle
dintre aceia care-şi calcă pe cr
