Am studiat la facultate etica si morala cat cuprinde, dar o idee concreta despre ceea ce inseamna un om moral mi-am facut-o citind vietile lui Pascal si Kierkegaard. Stiu ca foarte putini se pot ridica la nivelul lor si, cu toate acestea, n-am nevoie de o moralitate de ordin secund, de modele mai relaxate pentru a discerne intre binele si raul din viata de zi cu zi. Pe de alta parte, imi dau seama ca viata este complicata si ca trebuie sa fim intelegatori cu noi si cu ceilalti. Asadar, nu pretind de la nimeni sa fie Pascal, nici macar de la mine. Pretind insa ca fiecare sa judece pe celalalt dupa cata moralitate poate sa duca in spate. Sau, mai bine, sa nu-l judece deloc.
Cred ca orice persoana cu bun-simt s-ar simti ofensata de minciunile si lasitatile ministrului Ludovic Orban. Daca un barbat de stat face asa ceva, la ce sa ne asteptam de la un cetatean obisnuit? Desi nu exista inca probe care sa confirme vinovatii prea mari, este evident ca a actionat gresit. Gasesc ca a pune fata in fata felul in care a procedat Ludovic Orban si felul in care ar fi trebuit sa procedeze este cea mai buna cale pentru a evidentia greseala. Intrucat asemenea comportamente nu sunt deloc potrivite unui demnitar, daca se demonstreaza ca greseala a fost impardonabila, Ludovic Orban ar trebui sa demisioneze.
De aici insa si pana la o executie mediatica este o distanta mult prea mare. Ceea ce vreau sa demonstrez este ca discursul mediatic dominant (discurs e mult spus, e vorba de fapt de o isterie suspecta) si cei care il propaga blocheaza mai degraba luarea unei decizii de onoare de catre impricinat decat il imping la asta.
Acuzatorii de serviciu ai ministrului Orban nu sunt deloc interesati de o demisie de onoare a acestuia sau macar de asumarea publica a unei vinovatii. Ei vor sa-l desfiinteze si, mai mult, vor sa se afle ca ei sunt aceia care l-au distrus, ca ei d
