Există o dată anume cănd peste tot in curţile oamenilor ard focuri cu vălvătaie şi cănd de pretutindeni se aud grohăituri inecate de porc injunghiat. Este ziua de Ignat, sărbătoarea insăngerată. Colindul şi mersul cu Steaua intregesc tradiţia Crăciunului. Văzute prin ochi de copil, toate capătă insă o altă... coloratură.
Există o dată anume cănd peste tot in curţile oamenilor ard focuri cu vălvătaie şi cănd de pretutindeni se aud grohăituri inecate de porc injunghiat. Este ziua de Ignat, sărbătoarea insăngerată. Colindul şi mersul cu Steaua intregesc tradiţia Crăciunului. Văzute prin ochi de copil, toate capătă insă o altă... coloratură.
Văjăind in rafale, văntul ostenea noianul de fulgi, făcăndu-i să simtă atingerea pămăntului ca o blăndă binecuvăntare. Parcă se trăsese oblonul cerului şi toţi pomii infloriţi ai inalturilor se porniseră să viscolească, purificănd cu albă inocenţă locul unde avea să se nască Fiul Domnului. In fiecare an, din moşi-strămoşi, familia Deaconu Dumitru din satul Bircii, comuna Negreni, judeţul Olt, tăia de Ignat porcul aşa cum moştenise. Conform normelor europene, poate era ultimul an cănd mai practica acest ritual străvechi. Printre picioarele celor mari, o mogăldeaţă cu ochi vioi, Neluţu, trăgea cu urechea la discuţiile ce se purtau pe tema tăierii de a doua zi a porcului. Era seara dinaintea Ignatului. Şi anul trecut tăiaseră un grăsun, insă mamă-sa nu-l lăsase să iasă afară, zicăndu-i că e prea mic ca să stea la părlirea acestuia. Acum mai crescuse, fiindcă plecase pe 10 ani. Era băiat mare, ziceau ai casei. Din bucătărie, mama se mai auzea robotind, după ce toată ziua spălase şi rănduise o mulţime de vase mai mari sau mai mici şi după ce dăduse la ascuţit cuţitul de la maşina de tocat carnea. Tata nu muncise prea mult, vorbise doar un ceas cu trei vecini care, după ce terminaseră de băut două ibric
