Serviciile secrete siriene au amenintat Madridul pentru ca sirianul Monzer al-Kassar, suspectat ca ar fi traficant de arme si ai carui presupusi complici au fost arestati in Romania in luna iunie, sa nu fie extradat catre Statele Unite, afirma luni cotidianul El Mundo, citat de AFP.
Serviciile spaniole de informatii se tem ca soldatii spanioli din Liban ar putea fi luati drept tinta in cazul extradarii lui al-Kassar, afirma El Mundo, care citeaza o nota a spionajului spaniol.
Generalul Assef Schawkat, seful serviciilor de informatii ale armatei siriene, i-a scris omologului sau spaniol: "Daca aveti impresia ca vom trece cu vederea afrontul adus de brutele nord-americane fratelui nostru (Monzer al-Kasser), nu ne cunoasteti cu adevarat si nu sunteti prietenii poporului sirian", afirma El Mundo.
Justitia spaniola a autorizat la 13 decembrie extradarea catre Statele Unite a lui Monzer al-Kassar, suspectat de justitia americana ca a vrut sa vanda arme gherilei columbiene FARC. Kassar locuieste in Spania de zece ani.
Decizia finala cu privire la extradare apartine Consiliului spaniol de Ministri, care s-ar putea pronunta vineri, potrivit cotidianului El Mundo.
Nota serviciilor de informatii mentionata de cotidianul spaniol dateaza de la sfarsitul lunii iulie. Potrivit ziarului, textul mentioneaza amenintari voalate pe care generalul Schawkat le-ar fi exprimat in cursul unei discutii cu ministrul spaniol al afacerilor externe, Miguel Angel Moratinos. seful spionajului militar sirian ar fi subliniat ca nu Statele Unite sunt cele care asigura protectia contingentului spaniol al ONU desfasurat in Liban.
Circa 1.100 de soldati spanioli sunt desfasurati in sud-estul Libanului in cadrul Fortei Interimare a ONU din Liban (FINUL) de la incheierea ostilitatilor dintre Israel si Hezbollahul siit, in vara nului 20