Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Info

Publicat in Jurnalul, luni 24 decembrie 2007 ·

ACID FOLIC. Excesul de acid folic agravează efectele deficienţei de vitamina B 12, se arată intr-un studiu efectuat de Universitatea Tufts, SUA. Cercetarea a fost realizată pe mai bine de 10.000 de subiecţi. Medicii au observat că nivelurile de homocisteină şi acid metilmalonic sunt mult mai mari la indivizii care au deficit de B 12 şi acid folic in exces in sănge, decăt la cei care nu au suficientă vitamină B 12, dar un nivel normal de B 9. Cercetătorii speră să se folosească de rezultatele acestui studiu pentru a putea argumenta faptul că fortifierea obligatorie a alimentelor cu acid folic nu trebuie incurajată.

CREŞTERE. Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentelor (EFSA) doreşte să implementeze mai bine conceptul de transabilitate pentru a scădea incidenţa bolilor care se transmit oamenilor prin intermediul alimentelor. In raportul său anual, EFSA a arătat că in Europa, in timp ce numărul contaminărilor cu Salmonella a scăzut, cele cu Listeria au crescut cu 8,6 procente. Catherine Geslain-Laneelle, directoarea EFSA, a declarat că autoritatea face toate demersurile pentru ca alimentele să fie verificate in toate punctele prin care trec. Măsurile vor fi cu atăt mai aspre cu căt s-a constatat că bacteriile suferă mutaţii, afectănd din ce in ce mai mult omul.

ACID FOLIC. Excesul de acid folic agravează efectele deficienţei de vitamina B 12, se arată intr-un studiu efectuat de Universitatea Tufts, SUA. Cercetarea a fost realizată pe mai bine de 10.000 de subiecţi. Medicii au observat că nivelurile de homocisteină şi acid metilmalonic sunt mult mai mari la indivizii care au deficit de B 12 şi acid folic in exces in sănge, decăt la cei care nu au suficientă vitamină B 12, dar un nivel normal de B 9. Cercetătorii speră să se folosească de rezultatele acestui studiu pentru a putea argumenta faptul că fortifierea obligatorie a alimentelor cu a

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incident pe Aeroportul Arad, la un eveniment auto. Un adolescent a fost rănit

Press Alert acum o ora
O copertină smulsă de vânt a căzut peste un tânăr. Victima rănită grav a fost transportată la spital. Incidentul s-a produs sâmbătă pe Aeroportul Arad în timpul unui eveniment auto. IPJ Arad anunță că polițiștii Serviciului Județean de Poliție Trans

Şase copii, răniţi uşor după ce un tobogan gonflabil a fost răsturnat de o rafală de vânt, la Oradea

HotNews acum 2 ore
Şase copii au fost răniţi uşor, sâmbătă, în timpul unui eveniment dedicat Zilei Copilului, la Oradea. O rafală de vânt a răsturnat un tobogan pe care se aflau copiii. Trei dintre ei au fost duşi la spital, în cazul celorlalţi trei părinţii refuzând

O statuie a lui Evgheni Prigojin, căzut în dizgrația lui Putin, a fost dezvelită la mormântul său din Sankt Petersburg VIDEO

Ziare.com acum o ora
O statuie din bronz a fostului lider al grupului paramilitar Wagner, Evgheni Prigojin, care a murit într-un accident de avion în august 2023, la două luni după o revoltă eşuată în Rusia, a fost dezvelită sâmbătă, 1 iunie, la mormântul său din Sankt

Cântăreața Erika Isac, autoarea celebrei melodii „Macarena”, amenințată cu moartea înaintea unui concert

Adevarul acum o ora
Erika Isac, cântăreața de muzică trap care a împărțit Internetul în două tabere cu celebra sa melodie „Macarena”, a primit sâmbătă, înaintea unui concert pe care urma să-l susțină la Medgidia, amenințări cu moartea.

Veneţia interzice grupurile mari de turişti şi difuzoarele

HotNews acum 28 minute
Noi reguli, prin care sunt interzise difuzoarele şi se limitează dimensiunea grupurilor de turişti la 25 de persoane, au intrat în vigoare la Veneţia. Venetia si celebrele sale gondoleFoto: Gabriel BOUYS / AFP / Profimedia Măsurile au fost introduse

Un bărbat de 74 de ani și-a uitat arma și încărcătoarele pe o stradă din Mureș. Amenda uriașă pe care a primit-o

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 74 de ani a fost amendat sâmbătă, 1 iunie, cu 5.000 de lei, după ce şi-a pierdut o armă şi două încărcătoare în zona unui supermarket din Târgu Mureş. "Poliţiştii din Mureş au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe o stradă din Târgu

ÎPS Teodosie, despre donarea de organe: Organele nepereche nu este moral să le donăm, dar organele pereche putem să le dăm

HotNews acum 2 ore
Arhiepiscopul Tomisului şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect într-o emisiune la radio. ÎPS Teodosie consideră că donarea de organe este morală atunci când e vorba despre organele pereche, „dacă suntem c

Premierul Marcel Ciolacu a fost ghidul copiilor prin Palatul Victoria

Ziarul Financiar acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a fost ghidul copiilor prin Palatul Victoria. Zeci de copii au vizitat sâmbătă clădirea cu ocazia Zilei Internaţionale a Copiilor. Copiii i-au pus întrebări premierului şi s-au fotografiat cu acesta. De asemenea, ei au mers

Cod galben de furtună în Banat. Vezi ce zone sunt vizate

Press Alert acum 2 ore
< p> Adminsitrația Națioanlă de Meteorologie a emis o avertizare cod galben de furtună pentru o parte din județele Caraș-Severin și Timiș. Avertizarea pe termen scurt anunță „frecvente descărcări electrice, grindină de dimensiuni mici, averse care l

Ambasadorul Marii Britanii în Mexic, demis după ce a îndreptat arma către un angajat al ambasadei

Mediafax acum 5 ore
Ambasadorul Marii Britanii în Mexic a fost demis după ce a îndreptat o armă către un angajat al ambasadei. Se pare că incidentul a avut loc în timpul unei vizite în teritoriu. Ministerul de Externe a considerat că gluma este deplasată, mai ales că a

Vremea

București
acum

30°
sâm.

19°/31°
dum.

19°/31°
lun.

19°/33°
mar.

19°/29°
Iasi
acum

27°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/29°
lun.

16°/31°
mar.

18°/32°
Constanta
acum

22°
sâm.

18°/25°
dum.

19°/26°
lun.

20°/25°
mar.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

14°/25°
dum.

14°/24°
lun.

13°/26°
mar.

14°/21°
Timisoara
acum

19°
sâm.

15°/28°
dum.

14°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/22°