Profesorul Alexandru Zub nu mai are nevoie de nici o prezentare. Opera sa de istoric impune prin sobrietate si minutiozitate. Pentru domnia sa istoria nu a fost o disciplina poetic-filosofica, pretext pentru a scuza diletantismul, ci una stiintifica, serioasa in care cel angajat raspunde pentru fiecare afirmatie si dovada pe care le produce. Director al Institutului A.D. Xenopol din Iasi, activitatea sa a fost primita cu laude de colegi, oameni de specialitate, dar si de o parte a publicului larg, interesat de istoriografie. Academia Romana l-a titularizat abia anul trecut in randurile sale, fiindca, trebuie spus, Alexandru Zub nu a fost o persoana obedienta si placida. Fost detinut politic, remarcat prin atitudinea sa anticomunista, convins ca profesionalismul face casa buna doar cu o pozitie civica ireprosabila, el nu a convenit celor atrasi de privilegii si dispusi la conformism fata de mai marii zilei.
- De fapt, cum si cand s-au involburat apele?
- Totul a inceput in martie, in momentul in care m-am pomenit la mine, in birou, cu un grup de tineri din institut, care doreau schimbari. Erau sapte persoane care formulau doleante in numele lor si al altora din aceeasi institutie.
- Le puteti da numele?
- Nu asta are importanta. Nu conteaza atat persoana ca atare cat principiul. Pot sa va spun ca toti fusesera angajati in anii 90 sau chiar in anii 2ooo de mine. Pot spune ca mai mult sau mai putin mi-au fost discipoli si le-am indrumat pasii in cercetarea istorica. Faptul ca cereau schimbari nu are pana la un punct nimic scandalos. Intr-o societate democratica tineretea are mai mult drept sa se faca auzita decat in oricare alt tip de societate. Numai ca din perspectiva timpului care a trecut de atunci si a avalansei de intamplari, acel deziderat pentru efectuarea unor schimbari a dovedit ca ascunde un pla