Prima zăpadă a îmbrăcat într-un alb imaculat (deocamdată) strada Henri Coandă (fostă I.C. Frimu, fostă Victor Emanuel al III-lea, fostă Benito Mussolini, fostă Popa Cosma). Am mai avut ocazia de a scrie despre ea şi, poate, o să mai scriu. Fizionomia ei se schimbă de la o vreme, deşi mai puţin decît în alte cartiere. Ea face legătura între parcul cu statuia lui Ionel Brătianu şi răspîntia de la hotelul Minerva (restaurantul Nan Jing), unde se desface strada General Manu din bulevardul Lascăr Catargiu.
Pornind din acest punct, prima casă pe stînga, cu înfăţişarea unui castel de pe Loara, a fost locuinţa pe care şi-a construit-o generalul Constantin Coandă (1857-1932), prim-ministru la sfîrşitul marelui război şi preşedinte al Senatului cînd bomba atentatorului Max Goldstein l-a ciuruit de schije. În aceeaşi casă a funcţionat prin anii â70 muzeul închinat fiului său, Henri, inventator şi artist, în locul căruia s-a instalat Ambasada Algeriei. De partea cealaltă sînt vreo trei căsuţe (într-una din ele locuia familia Ionescu-Balea, intelectuali ardeleni iorghişti, la care veneam să mă joc cu nepotul lor şi ne ascundeam sub masa acoperită de o draperie care, coborînd pînă la podea, forma un cort), iar alături s-a construit noul hotel Michelangelo, străjuit de o mulţime de drapele. Mai departe sînt numai blocuri. Peste drum, cea mai impunătoare clădire este casa lui Constantin Argetoianu, în stil neo-românesc. După ce fusese, parcă, o secţie a Sanepidului, acum e goală, aşteptînd chiriaşii pe care i-ar ademeni anunţul pus acum vreun an; se vede că moştenitorii, care trăiesc în străinătate, au recuperat casa. Aşadar, aici au venit legionarii să-l ridice, dar atunci, în noiembrie 1940, a fost salvat la timp; cînd l-a arestat Securitatea, sfîrşitul oribil n-a mai putut fi evitat.
Urmează colţul cu strada Amiral Urseanu şi, mai departe, frumoasa casă care a
