- 5 actori cunoscuti si iubiti raspund la intrebarile noastre -
* Suntem in preajma Craciunului. Aveti o imagine anume, o amintire mai speciala legata de sarbatorirea lui?
* Mai are Craciunul vreo semnificatie spirituala, sau a devenit doar un prilej de petrecere si ospat?
TORA VASILESCU
"Un exercitiu al bucuriei"
"In clipa aceasta imi vine in minte o amintire nu prea placuta, dar care m-a facut sa inteleg adevarata semnificatie a Craciunului. Era cu o zi inainte de sarbatoare si sotul meu de atunci mi-a zis ca nu avea rost sa pregatesc nimic special, pentru ca urma, oricum, sa plecam de acasa. Nu prea am fost de acord, dar pana la urma am cedat. In final, nu am mai plecat nicaieri si traiesc si acum sentimentul acela cumplit, de pustiu. Parca eram intr-o casa straina, nu mirosea a cozonac, nici a brad, camerele nu erau impodobite de sarbatoare. A fost groaznic. De aceea, eu cred ca este foarte important sa ne pregatim de Craciun, iar cand spun asta, nu ma refer doar la bucate sau la curatenie, ci mai ales la spiritul Craciunului, care este o sarbatoare a luminii. Sa ne deschidem sufletul si sa zambim. Craciunul este un exercitiu al bucuriei, pentru ca totul e curat in jur, casa-i gatita, miroase a scortisoara si a vanilie, la poarta se aud clopotei, iar in noaptea de Craciun, mergem sa-l gasim pe Iisus in biserica. Daca se instaleaza in noi "lenea" de a nu mai fi in stare sa simtim aceste lucruri, lenea de a nu mai raspunde la emotii, atunci e foarte, foarte grav. Uite, la Craciunul revolutiei din '89, eu nu am putut sa mai fac bradul ca de obicei: frumos, stralucitor, vesel. Se auzeau impuscaturi pe strada si mi se parea nedrept sa ornez casa cu beteala. Si atunci am umplut pomul cu funde negre: asa am inteles eu sa celebrez momentul, fara sa renunt la Craciun. Dar Craciunurile acestea mai putin fericite sunt