Am avut parte de o mare plăcere, primind din partea domnului Louis Mouton - fiul lui Jean Mouton, mai întâi director-adjunct şi apoi directorul Institutului Francez din Bucureşti - versiunea revizuită şi adăugită a jurnalului ţinut de acesta şi publicat în 1991, sub titlul: Journal de Roumanie. Iar pe coperta interioară cu subtitlurile: 29 aoűt - 19 mars 1946 şi La II-e guerre mondiale vue de l'Est.
M-am bucurat, mărturisesc, cu atât mai mult, cu cât acest Jurnal e legat şi de episoade din propria-mi tinereţe. Căci, foarte june, am frecventat şi eu atunci Institutul Francez şi fără să-mi fi trecut, fie şi o clipă, prin minte că l-aş putea cunoaşte personal pe directorul său, am avut parte de atmosfera creată şi întreţinută de el într-o epocă prea puţin propice cărţii şi culturii în genere.
Când în ţara, sălbatic ciuntită de dictaturile fascistă şi comunistă, când Franţa şi alte state europene erau înfrânte şi îngenuncheate, iar la 22 iunie 1941 postul de Radio a anunţat şi toate ziarele noastre au publicat ordinul de începere a războiului din Răsărit - cu tot ce a urmat şi consecinţele pe care le cunoaştem - pe zidurile Bucureştiului tronau afişe mari cu aceste versuri, semn al vremurilor, pe care nu le-am mai uitat şi-mi stăruie şi acum în amintire ca un coşmar:
Cine gură mare are,
Cinci ani va săpa la sare.
Or, în această lume sumbră şi plină de primejdii şi ameninţări, Institutul Francez era o adevărată oază de libertate, în care puteai citi ce-ţi dorea inima şi spune fără teamă ce crezi, ce gândeşti.
Dar ce făcea Jean Mouton în aceste circumstanţe? într-o publicaţie acum uitată, Revista Română (nr. 1, noiembrie 1941), Emanoil Ciomac a arătat, de pildă:
Conferinţele "experimentale" (după un termen impropriu local şi instituţionalizat în timpul din urmă) ale D-lui Jean Mouton au atras cea mai multă lume şi au avut cel mai
