Prin orice uşă am intra
ne aşteaptă hrana, repaosul,
doctoriile: un loc de odihnă.
Stăm la masa de piatră,
în virtutea nenumăratelor oboseli.
Prea multe viespii,
poate faţa de masă e prea galbenă,
un omagiu adus cuţitului, vinului.
Cu cine vorbim, cu ea, cu noi?
Pămînt de flori? Trei linguri?
Nu, o zi fără cărţi.
"Nino č chi si possa gloriare
altro che nelle fadighe."
începe o sălbatecă dezlegare a enigmelor.
Cu un an în urmă şi încă o jumătate
am fost aici. Zăpada nu
scîrţîia sub pantofi,
nu exista zăpadă,
nu scrîşnea sub paşi.
Alte culori ale apropierii şi vîntului;
era încă devreme în an, în viaţa noastră.
Rîndunelele erau mari.
La început sosite la termen, mici, roze,
respirînd în văzduh
şopteau poveşti în jurul patului tău.
Pozele lor, cele ale părinţilor, comicsurile,
filmele ţi-au modelat inima şi
sexul. La început sub arborele de cauciuc
picurînd lapte, trăind în fragmente
într-o limbă, ghemotocit
ca un arici: de la uşă, de la ferestre,
de la burgul cu cavaleri, de la
lacul de argint, de la curţile din Fort Sud
- de pretutindeni venea şi fusese aici
dintotdeauna şi tu ai crescut acolo
înăuntru înalt. Acum scotoceşti în
fotografia veche: Vedeţi uşa albastră modestă
deschizîndu-se odinioară prietenilor
familiară
ca intrarea micului bordel
din copilărie: cu slujnice,
lampadare şi cearceafuri aburinde,
atît de fierbinţi, o oglindă
oarbă te zgîrie;
pe ea cămila oarbă
învîrte cerul orb în jurul fîntînii
ceai de izmă dulce. Mirezme de abator.
încă mai înveţi prin smîrcurile Cartaginei.
Luna pe fruntea cailor
e Baal, mîncătorul de copii,
izgonitorul piţigoiului argi