Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Maşina care citeşte găndurile

Publicat in Jurnalul, vineri 4 ianuarie 2008 ·

Cercetătorii de la o universitate americană au creat maşina care poate citi şi dezvălui cele mai intime gănduri ale omului

Cercetătorii de la o universitate americană au creat maşina care poate citi şi dezvălui cele mai intime gănduri ale omului, potrivit unui studiu publicat in PLoS ONE şi preluat de dailymail.co.uk. Utilizănd un tomograf cu rezonanţă magnetică sofisticat, cercetătorii au analizat modul in care creierul reacţionează la vederea reprezentărilor grafice ale unor clădiri şi unelte. Specialiştii au utilizat apoi un program de computer pentru a afla dacă persoana s-a găndit la o unealtă sau o clădire. Analiza a dat rezultate corecte in proporţie de 97%, dar cercetătorii au mers mai departe, dorind să arate că pot face diferenţa dintre două obiecte similare, precum două unelte, şi au reuşit acest lucru cu aproape aceeaşi precizie. Este pentru prima dată cănd această tehnică a fost reglată pentru a se face distincţia intre două obiecte similare. Deşi in prezent are o capacitate limitată, identificănd doar gănduri asociate unor imagini simple, cercetătorii sunt increzători in faptul că in curănd dispozitivul lor va putea ghici chiar gănduri asociate unor cuvinte sau propoziţii. Tehnica poate avea aplicaţii medicale, oferind explicaţii valoroase pentru boli precum autismul.

Cercetătorii de la o universitate americană au creat maşina care poate citi şi dezvălui cele mai intime gănduri ale omului

Cercetătorii de la o universitate americană au creat maşina care poate citi şi dezvălui cele mai intime gănduri ale omului, potrivit unui studiu publicat in PLoS ONE şi preluat de dailymail.co.uk. Utilizănd un tomograf cu rezonanţă magnetică sofisticat, cercetătorii au analizat modul in care creierul reacţionează la vederea reprezentărilor grafice ale unor clădiri şi unelte. Specialiştii au utilizat apoi un program de computer pentru a afla dacă per

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE UPDATE Alegeri locale 2024. Rezultate: Cine a câştigat la primăriile din oraşele mari din ţară. Situaţia actualizată pe Sectoarele în Capitală

Mediafax acum 3 ore
UPDATE Scoruri strânse la Sectoarele 1 şi 2 Sectorul 1: George Tuţă are 36,29%, iar la mică distanţă este Clotilde Armand cu 35,87%. Sectorul 2: Rareş Hopincă a obţinut 43,35% din voturi, iar Radu Mihaiu are cu aproape un procent mai puţin - 42,48%

Mega-scandal la Kiev chiar înainte de conferinţa internaţională privind reconstrucţia Ucrainei. Un lider demisionează și acuză guvernul că i-a pus beţe în roate

Ziare.com acum 35 minute
Şeful agenţiei de reconstrucţie a Ucrainei, Mustafa Nayyem, a demisionat cu o zi înainte de o conferinţă internaţională privind reconstrucţia pe termen lung a ţării, spunând că a fost împiedicat să participe după ce a fost sistematic subminat de guv

Aeronava în care se afla vicepreşedintele statului Malawi a dispărut

Mediafax acum 4 ore
O aeronavă în care se afla vicepreşedintele Saulos Chilima din Malawi a dispărut. La bord se aflau şi alte nouă persoane, se arată într-un comunicat al biroului preşedintelui. Avionul a dispărut luni în apropierea capitalei statului african.

ALEGERI 2024 – Brăila: Primarul comunei Şuţeşti, condamnat pentru proxenetism, reales în funcţie

News.ro acum o ora
Primarul comunei Şuţeşti din judeţul Brăila, Costică Dobre, condamnat definitiv pentru proxenetism, fiind acuzat că a racolat fete pe care le-a obligat să se prostitueze în afara ţării, a fost reales la scrutinul din 9 iunie. El a obţinut cel mai ma

Rareş Bogdan: Domnul Stănescu încearcă să îl împringă pe scări pe domnul Ciolacu / Cel mai potrivit la preşedinţia României este Nicolae Ciucă / Vom sta de vorbă cu PSD mâine, vom avea poziţia domniior lor, exprimată prin viu grai, nu prin presă

News.ro acum 4 ore
Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a declarat luni, după anunţul secretarului general al PSD, Paul Stănescu, că PSD va organiza Congres săptămânile viitoare pentru stabilirea prezidenţiabilului, că acesta încearcă să îl împringă pe scări pe li

Niciun român în Consiliul Local Sfântu Gheorghe, din Covasna. Primarul UDMR propune un consiliu consultativ

HotNews acum o ora
Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR) a obţinut toate cele 21 de locuri în Consiliul Local Sfântu Gheorghe, niciuna dintre celelalte şase formaţiuni politice participante la alegerile de duminică neîntrunind numărul necesar de voturi pe

Cod roșu de furtuni în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 6 ore
< p> Meteorologii au emis luni după-amiaza o avertizare Cod roșu de furtuni valabilă în mai multe localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Sunt vizate localitățile Caransebeș, Oțelu Roșu, Zăvoi, Berzovia, Turnu Ruieni, Obreja, Băuțar, C

ALEGERI 2024 - Dacian Cioloş: Scorul naţional este un eşec / Este un mesaj şi un duş rece pe care îl primesc cu toată responsabilitatea / Eu îmi voi lua un timp de reflecţie asumându-mi neîndeplinirea unui obiectiv ambiţios

News.ro acum o ora
Preşedintele REPER, Dacian Cioloş, afirmă, luni seară, că scorul naţional obinut de partid este ”un eşec”. ”Este un mesaj şi un duş rece pe care îl primesc cu toată responsabilitatea”, a transmis politicianul care anunţă că va reflecta în perioad au

Anchetă în Bucureşti, după ce doi copii ar fi fost agresaţi sexual într-o grădiniţă din Sectorul 1

HotNews acum 2 ore
Poliţiştii din Bucureşti au declanşat o anchetă, după ce au fost sesizaţi de directoarea unei grădiniţe din Sectorul 1 cu privire la faptul că doi copii ar fi fost agresaţi sexual de un educator. Copiii au 5 ani, iar faptele s-ar fi petrecut atât în

Cine va prelua șefia interimară a USR după demisia lui Cătălin Drulă

HotNews acum 3 ore
Octavian Berceanu, membru PSD și fost comisar al Gărzii Naţionale de Mediu, scrie luni într-o postare pe Facebook că, după demisia lui Cătălin Drulă de la șefia partidului, Dan Barna va fi preşedintele interimar al USR. Dan BarnaFoto: INQUAM Photos

Vremea

București
acum

30°
mar.

20°/35°
mie.

20°/31°
joi

19°/31°
vin.

18°/26°
Iasi
acum

23°
mar.

18°/32°
mie.

16°/25°
joi

15°/24°
vin.

13°/22°
Constanta
acum

22°
mar.

20°/27°
mie.

20°/24°
joi

19°/25°
vin.

20°/22°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

15°/26°
mie.

14°/23°
joi

13°/21°
vin.

14°/23°
Timisoara
acum

20°
mar.

17°/25°
mie.

14°/22°
joi

12°/25°
vin.

16°/25°