Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Raliul Dakar a fost anulat!

Publicat in Adevarul, sâmbătă 5 ianuarie 2008 ·

Pentru prima oară în istoria competiţiei, organizatorii au decis ca ediţia din 2008 să nu se mai desfăşoare din cauza ameninţărilor teroriste Cu doar o zi înainte de startul

Pentru prima oară în istoria competiţiei, organizatorii au decis ca ediţia din 2008 să nu se mai desfăşoare din cauza ameninţărilor teroriste

Cu doar o zi înainte de startul raliului, care urma să aibă loc azi în Lisabona, organizatorii au anunţat că această competiţie a fost anulată din cauza ameninţărilor teroriste din Mauritania.

Pe teritoriul acestei ţări se desfăşoară opt din cele 15 etape ale întrecerii. Este pentru prima oară când raliul este anulat, de la debutul competiţiei, în 1979.

"Având în vedere situaţia internaţională tensionată şi uciderea a patru turişti francezi la 28 decembrie, legăturile Al-Qaida în Maghrebul Islamic, dar şi ameninţările directe împotriva cursei de către organizaţii teroriste, s-a decis anularea ediţiei din 2008 a raliului, programat între 5 şi 20 ianuarie între Lisabona şi capitala Senegalului", se arată în comunicatul oficial al Amaury Sport Organisation (A.S.O.). Organizatorii susţin că au ales această variantă pentru a asigura protecţia piloţilor participanţi la cursă.

"Dakarul este un simbol şi nimic nu poate distruge simbolurile. Anularea ediţiei din 2008 nu este o ameninţare pentru viitorul raliului, iar în 2009 vom oferi o nouă aventură tuturor pasionaţilor de raliu off‑road", au mai anunţat organizatorii.

Mauritania îi acuză pe francezi

Oficialii din Mauritania au atacat decizia francezilor de a anula cursa. "Am luat toate măsurile pentru ca această cursă să decurgă fără incidente. În aceste condiţii, nu înţeleg decizia francezilor", a declarat ministrul de externe al Mauritaniei, Babah Sidi Abdallah.

România era reprezentată de o echipă la clasa auto (premieră) şi de patru piloţi la moto. "Nu mi-

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ultima zi de școală pentru elevi, înainte de vacanță. Calendarul anului școlar 2024-2025

Ziare.com acum 46 minute
Elevii întră în vacanță vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Vor reveni la cursuri luni, 8 septembrie, indiferent dacă alegerile prezidențiale vor avea loc în luna septembrie sau decembrie. Calendarul complet al anului școlar 2024-2025 a f

Incendiu în incinta unui ştrand din Ocnele Mari. Mai mulţi turişti s-au autoevacuat

Mediafax acum 36 minute
Un incendiu a izbucnit în noaptea de joi spre vineri în incinta unui ştrand din Ocnele Mari, judeţul Vâlcea. Mai mulţi turişti, care erau cazaţi în pensiunea din incinta ştrandului, s-au autoevacuat.

OMS emite o alertă la nivel mondial privind versiuni contrafăcute ale medicamentului Ozempic

News.ro acum 2 ore
O alertă la nivel mondial cu privire la versiuni contrafăcute de Ozempic – care a devenit cunoscut ca o metodă de slăbire – a fost emisă de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), scrie BBC. Medicamentul este cunoscut uneori ca ”injecţie de slăbit”,

Nou termen în Dosarul 2 Mai Vlad Pascu, din nou, în fața magistraților Judecătoriei Mangalia

Ziua Constanta acum 27 minute
La Judecătoria Mangalia este programat vineri, 21 iunie 2024, un nou termen de judecată în Dosarul 2 Mai, în care Matei-Vlad Pascu este acuzat de uciderea a două persoane și rănirea altor trei. Ședința de judecată de astăzi va fi prezidată de jude

Beijingul spune că UE a cerut companiilor chineze de vehicule electrice să transmită un volum ”fără precedent” de date

News.ro acum o ora
Comisia Europeană a cerut un volum fără precedent de informaţii detaliate despre lanţurile de aprovizionare ale producătorilor auto chinezi, în timpul investigaţiei sale privind importurile subvenţionate de vehicule electrice din ţară, a declarat jo

Primăria din Vancouver a recunoscut oficial Ziua Universală a Bluzei Tradiţionale Româneşti

News.ro acum 50 minute
Primăria din Vancouver a proclamat 24 iunie Ziua Universală a Bluzei Tradiţionale Româneşti, dovadă a aprecierii autorităţilor canadiene pentru comunitatea română şi canadiană de origine română, fiind totodată un semn prin care este recunoscut patri

Coreea de Sud a tras focuri de avertisment după ce soldaţi nord-coreeni au trecut graniţa

Mediafax acum 43 minute
Soldaţii nord-coreeni s-au retras după ce au fost trase focuri de avertisment, a adăugat JCS. Este cel puţin al treilea incident de acest fel în această lună. Armata sud-coreeană a tras focuri de avertisment marţi, după ce zeci de soldaţi nord-coree

Restricții de circulație din cauza caniculei în mai multe județe din țară. Când sunt valabile acestea

Ziare.com acum 58 minute
Canicula din ultimele zile afectează traficul din România. Astfel, o serie de restricții vor fi impuse în mai multe județe din cauza valului de căldură, anunță centrul Infotrafic. Astfel, vineri, în intervalul orar 10:00 - 20:00, în condițiile avert

Şefa FMI cere Europei o integrare mai mare, afirmând că economia sa seamănă cu ”un supermarket de idei” pentru SUA

News.ro acum 2 ore
Şefa Fondului Monetar Internaţional (FMI), Kristalina Georgieva, a cerut, joi, Europei să atingă întregul potenţial al preţuitei sale pieţe unice, deplângând o situaţie care face ca regiunea să pară ”un supermarket de idei” pentru SUA, relatează CNB

Americanii se tem de un război total între Hezbollah și Israel. Sistemul Iron Dome de apărare anti-aeriană ar putea fi copleșit

Ziare.com acum o ora
Mai mulți oficiali americani se tem că apararea anti-aeriană din nordul Israelului, sistemul Iron Dome, ar putea fi copleșit în cazul unei escaladări a conflictului cu Hezbollah. Gruparea susținută de Iran și-a intensificat atacurile în nordul țării

Vremea

București
acum

24°
vin.

22°/32°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

22°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/25°
Constanta
acum

24°
vin.

20°/24°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/33°
dum.

17°/28°
lun.

18°/26°
Timisoara
acum

25°
vin.

21°/37°
sâm.

21°/39°
dum.

20°/32°
lun.

18°/31°