Lucian Postu Jalnici mai sunt unii, atunci cand raman fara principala lor avutie, adica scaunul de sef. Sarmanul Simirad, bunaoara: umbla ca buhaiu-baltii prin Primarie rugandu-se de-alde Trofor, ca un cersetor, sa-l bage si pe el la conferinta de presa a lu` cumatru` Costel Adascalitei, ca sa se poata baga in seama macar asa. Rau trebuie sa fi ajuns fostul vataf al targului, daca n-a gasit alta cale de a anunta ca pofteste la ciolanul de sef al Consiliului Judetean... Daca lasam la o parte jenanta sceneta Simirad-Adascalitei, putem vedea cu ochiul liber foamea teribila care-l mana pe rotofeiul pensionar. Mai intai, foamea de parale.
Desi are o pensie de 11 milioane, la care se mai adauga 5 milioane de la Uniunea Scriitorilor si alte milioane de pe urma unor consilii de administratie din ograda Primariei, Simirad se comporta ca un fomist. Vila de neam prost pe care si-a facut-o inghite sume mari pentru cheltuielile lunare. Si nici nu poate scapa de ea, fiindca paraie pe la colturi si nu i-o cumpara nimeni (se vede ca blestemele iesenilor nu s-au dus pe Bahlui...). Apoi, e cealalta foame a lui Simirad, mai mare decat prima si aproape patologica: foamea de a fi bagat in seama. Indiferent cum. Din cauza acestei boli incurabile, Simirad ar fi in stare sa manance si mamaliga rece, numai sa stie ca lumea inca il considera ca fiind "cineva". Ehei, unde sunt vremurile in care prostimea din presa se uita in gura lui Simirad ca in pestera lui Ali Baba, iar politicienii ii dadeau tarcoale ca unui godac rumenit, cu mar in gura...?! Fiindca inteleg frustrarea teribila care il macina pe Simirad, am o sugestie pentru mosuletul rotofei: nu presedintia CJ e solutia. Exista o varianta mult mai simpla: functia de bulibasa judetean. Campania electorala e mai simpla, pantecele corespunde, manierele sunt compatibile, un pic de funigine se gaseste, iar Colea, Gagarin si
