Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fostul Stadion Municipal va deveni o arenă parţial acoperită, de 100 de milioane de dolari

Publicat in Buna ziua Brasov, luni 7 ianuarie 2008 ·

Pe locul actualului Stadion Municipal, care de mai mulţi ani a rămas în paragină, în următoarea perioadă de timp va fi realizată o arenă parţial acoperită, menită a găzdui chiar meciuri de talie internaţională. Investiţia, care va depăşi valoarea de 100 de milioane de euro, va fi realizată de Primăria Braşov în parteneriat cu FC Braşov SA. Planurile noii arene au fost deja prezentate de către preşedintele acestei societăţi, Ioan Nicolaie. Noua arenă va avea o capacitate de 25.000 de locuri şi, după cum spune Ioan Nicolaie, va fi realizată până la finele anului 2008. „Vrem să realizăm o arenă unică la acest moment în România, pe care să se joace şi diverse meciuri internaţionale. Locuitorii Braşovului merită acest stadion şi o să băgăm bani în el, chiar dacă e o gaură suficient de neagră sau gri”, susţine Ioan Nicolaie.

Iniţial, pentru acelaşi amplasament se încheiase un parteneriat între Primăria Braşov şi firma Redevco Central Europe – SC Redevco Ro Alpha SRL, urmând a fi realizat acolo un complex sportiv cu toate dotările aferente. Însă, după mai multe runde de negocieri, proiectul a ajuns într-un impas, astfel că la jumătatea lunii decembrie 2007 Consiliul Local Braşov a revocat hotărârea de asociere cu Redevco Central Europe - SC Redevco Ro Alpha SRL. „Nu am putut să ajungem la un rezultat cu acea firmă, aşa că am decis rezilierea înţelegerii. Acest complex sportiv va fi făcut, totuşi, cu societatea FC Braşov SA. Vom demola actualul stadion Municipal, apoi vom construi un alt stadion, modern, la standarde europene, care va avea o capacitate de 25.000 de locuri. Ne trebuie un stadion modern, mai ales că am vorbit cu Răzvan Lucescu şi şansele de a promova în Liga I a echipei FC Braşov sunt destul de mari”, ne-a explicat primarul George Scripcaru. Pe locul actualului Stadion Municipal, care de mai mulţi ani a rămas în paragină, în următoarea perioadă de timp

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Se scumpesc gazele de la 1 iulie. Cât vor plăti în plus românii la un apartament cu 3 camere

Ziua News acum o ora
Autoritatea Națională de Reglementare în Energie (ANRE) a anunțat, joi, că facturile la gaze se vor scumpi începând cu data de 1 iulie 2024. În şedinţa Comitetului de Reglementare din data de 26 iunie 2024, la propunerea direcției de specialitate, A

Mesajul lui Iordănescu după calificarea României în optimile de finală la EURO 2024: „cea mai preţioasă răsplată pentru noi”

Mediafax acum 5 ore
Naţionala de fotbal a României se pregăteşte acum pentru un duel istoric, tricolorii fiind hotărâţi să dea totul pentru a-şi depăşi limitele şi a face mândri copiii României. Mesajul selecţionerului după calificarea României în optimile de finală la

Timișoreanca Anca Todoni, calificată pe tabloul principal de la Wimbledon

Press Alert acum o ora
Anca Todoni (locul 141 WTA) și-a asigurat un loc în primul tur al competiției principale, cu o victorie în fața spaniolei Nuria Parrizas Diaz (166 WTA), cu scorul de 6-2, 6-4, după o oră şi 15 minute. Pentru timișoreanca de 19 este o premieră, fiind

7.454 de absolvenţi au absentat joi la proba la Matematică a Evaluării Naţionale

Mediafax acum 3 ore
La proba de Matematică, desfăşurată joi, au fost prezenţi 153.013 absolvenţi ai clasei a VIII-a din totalul celor 160.467 de înscrişi pentru susţinerea acestei probe. Au absentat 7.454 de absolvenţi. Nu s-au înregistrat eliminări din examen. Vineri,

Un satelit rusesc s-a făcut bucăţi în spaţiu

Mediafax acum o ora
Nu sunt disponibile detalii cu privire la cauzele care au dus la incidentul care a afectat satelitului rusesc de observare a Pământului RESURS-P1, care a fost scos din uz în 2022. Comandamentul spaţial al SUA a anunţat joi că nu există nicio ameninţ

CNAS: De la 1 iulie, vor fi disponibile noi servicii de depistare şi confirmare a unor boli grave

Mediafax acum 2 ore
Potrivit unui comunicat al CNAS, principala noutate a modificărilor şi completărilor Contractului-cadru care vor intra în vigoare de la 1 iulie va consta în introducerea de pachete de servicii de care pot beneficia persoanele asigurate şi neasigurat

Rovinieta poate fi cumpărată de șoferi și de pe Ghișeul.ro

Wall-Street.ro acum 4 ore
Persoanele fizice pot achiziţiona rovinieta începând de joi şi prin intermediul platformei Ghişeul.ro, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), într-un comunicat de presă, relatează Agerpres. „Începând de astă

UPDATE - Constanţa: Un student a incendiat un profesor, nemulţumit de nota pe care acesta i-o acordase la un examen/ Victima, în vârstă de 70 de ani, a suferit răni la un picior

News.ro acum 5 ore
Un student de la o universitate din Constanţa a incendiat, joi, un profesor, pentru că era nemulţumit de nota pe care acesta i-o acordase la un examen. Victima, în vârstă de 70 de ani, a suferit răni minore la un picior. Studentul l-ar fi stropit pe

Cod galben de inundaţii în 19 judeţe

Mediafax acum 7 ore
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza, Lăpuş (judeţul Maramureş), Tur (judeţul Satu Mare), Someşul Mare (judeţul Bistriţa Năsăud), Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Salaj, Maramureş şi Satu Mare), Cras

Bursă. OMV Petrom a încheiat un contract de furnizare cu Expur pentru achiziţia de ulei vegetal pretratat care va fi folosit în producţia de motorină din surse regenerabile

Ziarul Financiar acum o ora
OMV Petrom (simbol bursier SNP), cel mai mare producător integrat de energie din sud-estul Europei, a încheiat un contract cu Expur S.A. pentru furnizarea de ulei vegetal pretratat pe care îl va utiliza ca materie primă în cadrul instalaţiei pentru

Vremea

București
acum

30°
joi

20°/33°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

29°
joi

18°/30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

24°
joi

18°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

25°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/26°
dum.

17°/30°
Timisoara
acum

27°
joi

19°/30°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/33°