Sub acest titlu pompos urmeaza o idee foarte filosofica (adica plictisitoare), de unde rezulta ca as avea veleitati de intelectual. Insa departe este de mine intentia de a-mi ascunde ideile chiar daca, filosofice fiind, ar putea sa plictiseasca. Riscand deci sa par intelectual - unul nu prea original ce-i drept -, voi incerca sa prezint ideea. Care idee nici macar nu este a mea, ci a lui Karl Popper. In cartea sa polemica "Mizeria istoricismului", acest filosof face totul ca sa distruga dialectica lui Marx. El se impotriveste tuturor celor care cred in determinismul istoric, in acele curbe dialectice descrise mai ales de nemti, celor care mai cred in legea compensatiei, a actiunii si reactiunii, care spera ca putem avea o misiune pentru viitor, ca eu pot avea o misiune si un popor poate sa aiba o misiune istorica si viitorul este oarecum determinat in trecut si poate fi anticipat de profeti si asa mai departe. Toate acestea sunt, dupa Popper, niste povesti vechi si cam periculoase deoarece credinta in ele a condus statele la dictatura si, in final, la esecul istoric, la saracie si autolamentatie. Adevarul este ca nu putem prevedea viitorul, nu ne putem incredinta unui destin, ci trebuie sa ne organizam prezentul in mod rational, sa gandim rational viata noastra, sa facem alegerile cele mai bune pentru noi in asa fel incat de la o zi la alta viata sa devina mai calda, mai linistita, mai bogata. Nu urmarirea unui bine final, determinat dialectic, ar trebui sa fie obiectivul, ci imbunatatirea vietii noastre, viata care este in permanenta miscare intr-un spatiu relativ.

Sa introducem acum doua-trei elemente mai concrete. Mai intai, o interpretare dialectica majora pe care i-o vom atribui lui Ion Iliescu. Din 1989 si pana astazi Iliescu urmareste realizarea unui consens national cam lipsit de determinatii, dar in care regasim diverse concepte ca: polarizare soci