Desi niciuna dintre problemele majore ale Asiei nu este gestionata exclusiv de asiatici, amploarea lor pare a se afla in corespondenta directa cu imensitatea si diversitatea ei geografica. Anul 2007 a fost unul in care Asia a furnizat, din nou, cele mai multe dintre temele majore ale politicii internationale. Esentiale au fost, desigur, si competitia pentru putere de la Washington sau Moscova, reluarea procesului de integrare europeana, evolutia contenciosului kosovar sau crizele umanitare si conflictele civile din Africa neagra sau tribulatiile populistilor latino-americani. Insa, desi niciuna dintre problemele majore ale Asiei nu este gestionata exclusiv de asiatici, amploarea lor pare a se afla in corespondenta directa cu imensitatea si diversitatea ei geografica. Luna decembrie s-a incheiat dramatic, cu singerosul atentat caruia i-a cazut victima fostul premier pakistanez, Benazir Bhutto. Intelegerea "secularista" dintre ea si presedintele Musharraf ar fi putut stabiliza viata politica interna, insa prabusirea acordului si moartea doamnei Bhutto fac ca momentul electoral (aflat deja la o prima aminare) sa fie asteptat cu teama, in interior si in capitalele angrenate in lupta contra terorismului islamic. Indiferent cine a fost organizatorul atentatului, Al Qaeda si sprijinitorii ei pakistanezi au imense motive de satisfactie. De altfel, anul 2007 a evidentiat convingator persistenta sentimentelor antioccidentale si protalibane la granita de vest a Pakistanului, astfel alimentindu-se si criza afgana. Pe fondul inapoierii structurale a tarii, al incapacitatii administratiei Karzai si al ineficientei modului in care sint gestionate politic victoriile militare aliate impotriva talibanilor, tot mai multi observatori occidentali, militari si civili, sugereaza ca, in lipsa unui efort major al Occidentului, partida constructiei nationale si statale ar putea fi pierduta. C