Primul turneu de Mare slem al anului debuteaza azi la Melbourne, la aproape 35 de grade.
Fetele din Romania ne dau sperante ca vom avea, in scurt timp, o buna echipa de Fed Cup.
Sorana Carstea, cel mai dificil adversar in primul tur dintre cele patru jucatoare din Romania.
Editia din acest an a australian open, primul turneu de Mare slem din 2008, care debuteaza astazi la Melbourne (vor urma, in mai, Roland Garros-ul, in iunie – Wimbledonul si in august US Open), are o semnificatie deosebita pentru tenisul feminin romanesc.
Pentru prima data in istoria intrecerilor de Grand Slam pe tabloul principal vor evolua patru romance, Raluca Olaru (59 WTA), Edina Gallovits (84 WTA) si Sorana Carstea (107 WTA), toate acceptate direct intre cele mai valoroase 128 de sportive ale competitiei, plus Monica Niculescu, care a obtinut intrarea in urma calificarilor.
Daca primele doua au o oarecare experienta in confruntarile de asemenea anvergura – Edina Gallovits si-a facut debutul la Roland Garros in 2003, iar Raluca Olaru anul trecut, tot pe suprafata din capitala Frantei, unde a ajuns pana in turul al treilea –, in schimb, pentru Sorana Cirstea este o premiera absoluta. "Imi doream foarte, foarte mult sa intru pe tablou. Va fi ceva special pentru mine, mai ales ca sunt una dintre cele mai tinere jucatoare acceptate direct (n.r. – ea va implini 18 ani in 7 aprilie 2008, celelalte trei jucatoare de 17 ani fiind austriaca Tamina Paszek – nascuta in 6 decembrie 1990, frantuzoaica Alize Cornet – 2 ianuarie 1990 – si daneza Caroline Wozniacki – 11 iulie 1990). Imi doresc in primul rand sa trec de primul tur, apoi eu zic ca pot si mai mult, pentru ca am incredere in mine si chiar joc bine in momentul de fata", a declarat Cirstea.
Prezenta celor patru jucatoare din Romania pe tabloul principal de la Melbourne reinvie si sperantele de revenire a ten