Mircea Mihăieş: "Cazul e, din acest moment, încă un bolovan ce atârnă greu în balanţa partidului." Sursa: EVZ
După ce a împărţit pumni în stânga şi-n dreapta, ca un veritabil pugilist, doamna Nicolai e prinsă, la rându-i, într-un clinci de box. Nu mă pot preface că o compătimesc, de vreme ce nu mi-am ascuns antipatia - de cetăţean - faţă de evoluţia ei pe scena politică. Aveam destule argumente: de la stilul de-o agresivitate insuportabilă, la comportamentul de femeie-comisar (ştiu c-o să sară iarăşi cu gura, ţipând c-a fost atacată în calitatea ei de „femeie“: îi atrag atenţia că simpla apartenenţă la un sex, fie el masculin ori feminin, e absolut irelevantă când intri în viaţa publică.
Dacă Norica Nicolai ţine cu tot dinadinsul s-o dăm pe feminisme, nimic nu mă împiedică să citez exemplul faimoasei torţionare Vidosa Nedici, despre care aflăm din „Lexiconul negru“ al Doinei Jela că „era vestită pentru neverosimila ei cruzime şi pentru metoda de tortură preferată: bătaia cu creionul la testicule“. Asta ca exemplu de ce e în stare o femeie hotărâtă, şi nimic mai mult. Nu vreau să fac o paralelă biografică între cele două personaje, pentru că nu am argumente: viaţa m-a ferit de orice contact atât cu torţionarii, cât şi cu procurorii comunişti! De fapt, Norica Nicolai mi-a displăcut iniţial pentru lucruri aparent mărunte.
Iată două exemple: în CV-ul său oficial, de pe site-ul parlamentului, la rubrica „Activitate politică“ nu şi-a trecut nici rolul jucat în cadrul partidului comunist, nici apartenenţa la PNŢCD. Dacă în primul caz lucrurile sunt explicabile (doar ne-am născut cu toţii după 1989!), în privinţa amneziei legate de partidul lui Coposu lucrurile sunt de-a dreptul enigmatice. Or fi mirosit ceva bătrânii ţărănişti şi au refuzat să-i ofere mult-visata trambulină de lansare politică?
Oricum, în numai şapte ani,
