Dida, mărturisiri. Între talent şi iubire. Între dăruire şi singurătate.
Dida, mărturisiri. Între talent şi iubire. Între dăruire şi singurătate.
Talent – Iubire. “E minunat să ai talent. Dar talentul e o cruce grea. Nu mă gândesc la talent în termeni statistici. Talentul e iubire. Şi ura e o formă de iubire – o formă de iubire mutilată. Pe oamenii care sunt capabili de ură eu îi consider handicapaţi sufleteşte. Pe cei incapabili să iubească, nişte nefericiţi care de fapt nici nu trăiesc pe de-a-ntregul. Spun toate aceste lucruri, dar oricum cred că toate cântecele mele exprimă mai bine ce am vrut să spun. CRED.”
SINGURĂTATE. “Pentru oricare artist, nevoia de singurătate este absolut justificată. După ce te încarci de prezenţa celor pentru care tu cânţi, trebuie să poţi să te retragi în tine, să lupţi pentru a-ţi păstra identitatea. De fapt şi când eşti singur nu eşti singur. Eşti tu cu tine. Cea mai incomodă prezenţă este partea de întuneric din tine, acest alter ego care se zbate, care veşnic se zbate ca să acopere lumina interioară. Când sunt singură, eu sunt cu mine. Şi eu sunt pentru mine cea mai incomodă prezenţă”
CREDINŢA ÎN DUMNEZEU. “Sunt un om credincios. Nu numai datorită educaţiei ortodoxe din famiie. Părinţii mei au fost oameni buni, simpli, care au respectat Biserica şi sărbătorile. Crăciunul a fost Crăciun, Paştele Paşti, posturile şi duminicile la fel. Sunt credincioasă, pentru că Dumnezeu s-a îndurat de mine şi a făcut din fiinţa mea vasul în care a turnat o picătură din harul Său. Credinţa nu e un spectacol, este un lucru intim şi fierbinte, care e lucrarea sufletului fericit că se poate însenina prin rugăciune. A-ţi trâmbiţa credinţa cu ostentaţie mi se pare a fi ceva indecent. Credinţa înseamnă taină şi smerenie. Taină.”
ARTIŞTII. “Decăderea artiştilor – culmea faliment
