Un Piersic în floare. Este vorba, evident, despre carismaticul actor Florin Piersic, care ne-a vorbit cu drag despre interpreta Dida Drăgan.
Un Piersic în floare. Este vorba, evident, despre carismaticul actor Florin Piersic, care ne-a vorbit cu drag despre interpreta Dida Drăgan.
Înzestrat cu numeroase calităţi, Florin Piersic are, totodată, un respect uriaş pentru oameni, şi, în mod special, pentru cei care ştiu să-l cucerească, la rândul lor, prin bunătatea sufletească. Îndrăgitul actor ne-a descris-o pe Dida Drăgan drept “fata cu vocea minunată”, care îi gâdila urechile de câte ori o auzea la radio. “Pe fata asta o ascultam, cu mulţi ani în urmă, când la radio, când la televizor, şi mă întrebam: «De unde iese vocea asta minunată, când ea are un trupşor de ciocârlie?». N-o cunoşteam, dar, de câte ori o auzeam, aveam o bucurie! Ca să folosesc cuvintele lui Caragiale: «Îmi gâdila urechile într-un mod plăcut!»“, îşi aminteşte Florin Piersic.
SPECTACOLE. Turneele peste hotare i-au adus ulterior pe cei doi artişti pe aceeaşi scenă. “Pentru că în viaţa mea nimic nu a fost şi nu este întâmplător, într-o zi (pentru că se întâmplă, ce-i drept, destul de rar să apară o zi luminoasă şi luminată de Cel de Sus), într-o zi ne-am întâlnit! Datorită unui turneu lung prin ţări străine am reuşit să ne cunoaştem mai bine sau, mai precis spus, am avut timp în pauzele dintre spectacole, dar mai ales în drumurile lungi pe care le făceam, să ne «mărturisim» unul altuia. Nu mai spun că, aflând de iubirea ei nesfârşită pentru Maria Tănase, mi-a căzut la suflet şi mai tare”, ne povesteşte marele actor.
PRIETENIE. Florin Piersic ne destăinuie că prietenia este cuvânt de ordine în ceea ce o priveşte pe Dida Drăgan.
“Mai e ceva. Faptul că unul dintre prietenii mei de ieri, de azi şi de totdeauna – îl numesc Eugen Dumitru – o i