Ati fost vreodata in ipostaza de rosti un cuvant de mangaiere si de-al auzi reverberand sarcastic, ridicol, dezbracat parca de orice sens? Ori de a fi in imposibilitatea de a rosti un cuvant care trebuie spus, dar pe care il simtiti prizonier al unor emotii greu de stapanit? Daca viata va va pune, vreodata, fata in fata cu oameni pe care-i podidesc lacrimile in fata unor pungi cu zahar si ulei capatate cadou ori in fata unei bucati de ciocolata careia i-au uitat demult gustul, probabil veti avea reactii similare. Din pacate, in jurul nostru, intr-o Romanie a anului 2008 sunt multi oameni care se zbat intr-o saracie ale carei dimensiuni infioara. Daca intamplarea face ca ei sa nu apara niciodata in lumina unui aparat de fotografiat ori a unei camere de luat vederi, nu inseamna nici ca nu exista, nici ca traiesc decent. Inseamna doar ca isi ascund cu demnitate saracia, in formele ei mai mult sau mai putin acutizate. In categoria acestora nu intra doar oamenii care au uitat gustul ciocolatei, intra si cei pentru care placeri simple, inofensive ale vietii de zi cu zi sunt tabuuri ori vasalii datoriilor si ai birurilor catre banci. Intra oamenii muncii, a caror "valoare" nu trece de 150 de euro de pe luna, intra si pensionari in cazul carora stacheta nivelul de trai a fost coborata la sub 50 de euro pe luna. Sunt, in varianta fericita, public-tinta pentru revistele de sfaturi practice, in care intelectualele incadrate in sistemul de invatamant romanesc, de exemplu, sunt instruite sa-si remaieze cat mai fin firul dus de la ciorapi ori sa lipeasca melamina desprinsa de pe mobila din bucataria primita zestre. Acestia sunt oamenii pentru care, pentru ca o recunosc sau nu, viata in sine este un lux.

Intr-o lume paralela, despartita de o patura insignifianta a categoriei de mijloc, traiesc oamenii care si-au facut din lux — fie el de un veritabil bun gust sau de un ki