Implantarea de dinţi artificiali, semnalată de cercetări antropologice ca fiind practicată, empiric desigur, încă dinaintea erei noastre, capătă prima descriere cu caracter ştiinţific mult mai târziu, în secolul al XVIII-lea.
Implantarea de dinţi artificiali, semnalată de cercetări antropologice ca fiind practicată, empiric desigur, încă dinaintea erei noastre, capătă prima descriere cu caracter ştiinţific mult mai târziu, în secolul al XVIII-lea.
Ulterior, în secolul al XIX-lea şi primele decenii ale secolului alXX-lea, o serie de autori s-au preocupat de îmbunătăţirea procedeelor operatorii, care au fost totuşi puţin concludente şi puţin încurajatoare. În ultimii ani însă, o mare abundenţă de publicaţii de specialitate au readus metoda implanturilor dentare în preocuparea specialiştilor şi în atenţia marelui public.
Implantologia vine astăzi să completeze arsenalul terapeutic al stomatologiei contemporane. Implanturile îşi fac tot mai mult drum în rezolvarea edentaţiilor totale şi parţiale maxilare şi mandibulare. Protezarea ca suprastructură a implanturilor facilitează obţinerea unor rezultate excepţionale, estetice şi funcţionale, adresându-se practic unui spectru nelimitat de situaţii. În timp ce protezarea convenţională, mobilă, totală şi parţială sau fixă, prin şlefuirea dinţilor stâlpi, se indică în primul rând în funcţie de caracteristicele anatomice date de repartizarea dinţilor restanţi, forma arcadelor, gradul de atrofie a crestelor dentare etc. Pentru medicul care alege varianta supraconstrucţiei pe implanturi există posibilitatea ca situaţia dată să o poată schimba în aşa fel încât să satisfacă majoritatea cerinţelor estetice şi funcţionale ale pacienţilor.
Stadiu avansat
Medicul stomatolog specializat în implantologie îşi propune să le redea sănătatea dentară pacienţilor pe cale de a-şi pierde dinţii afectaţ