Dar lumea românească evoluează, iar stânga trebuie să se imagineze pe sine nu doar ca pe un generator de compensaţii, ci şi ca pe un generator de dezvoltare. Ea trebuie să intre în dialog cu tinerii în căutare de calificări cât mai profitabile şi cu micul întreprinzător afectat de noi norme şi de vechi neajunsuri şi birocraţii. Stânga românească nu poate evolua dacă se doreşte doar un reazem al celor derutaţi de o tranziţie prea lungă. Un anestezic.
Anul acesta, stânga românească trebuie să treacă printr-un examen dur. Rezultatul examenului depinde de felul în care liderii stângii vor şti să ofere răspunsuri la o serie de întrebări. Ca să nu mă ascund după deget, când vorbesc despre stânga, mă refer la PSD. Nu e o selecţie personală, e rezultatul felului în care este polarizat astăzi peisajul politic de la noi.
În acest moment, ne paşte o primejdie. Aceea de a crea senzaţia că stânga românească nu poate nimic, în vreme ce dreapta e capabilă de orice. Discursul permanent despre nevoia de unitate a dreptei, despre ideea marelui "partid unic de dreapta", poate conduce la impresia că aceasta e direcţia politică a momentului, doctrina fertilă care merită interes exclusiv din partea analiştilor şi a publicului. Iată de ce mi se pare important ca, înaintea răspunsurilor la care mă refeream, să procedăm sistematic. Cu alte cuvinte, să formulăm mai întâi întrebările.
În primul rând, cred că se cuvine să lămurim o problemă. Mai e actuală şi utilă stânga pentru România? O dată cu aderarea la UE nu au devenit oare prioritare capitalizarea, tehnologizarea, stimularea investitorului autohton şi a conectării sale cu întreprinzătorii din restul continentului?
Fără îndoială, procesele de mai sus sunt necesare, dar o strategie centrată exclusiv pe ele s-ar dovedi repede fundamental falsă. Integrarea în UE e