Bursele din Europa si Asia s-au depreciat miercuri pe fondul ingrijorarilor privind o recesiune a economiei americane cauzate de noile pierderi anuntate in sectorul bancar si a scaderii consumului in Statele Unite ale Americii. Astfel, principalii indici europeni au pierdut peste 1%, in vreme ce indicele Nikkei de la Bursa din Tokyo a incheiat sedinta la cel mai mic nivel din octombrie 2005.
Potrivit Reuters, indicele FTSEurofirst 300, care include titlurile celor mai mari companii europene, coborase, pana la ora 15:27 GMT, cu 0,9% pana la 1,383.03 puncte, dupa ce a atins cel mai redus nivel din septembrie 2006, de 1.376,35.
In sedinta de marti, indicele a pierdut 2,6% dupa ce banca americana de investitii Citigroup a anuntat pierderi trimestriale de aproape 10 miliarde de dolari, o majorare a capitalului social de 14,5 miliarde de dolari si reducerea dividendelor. De asemenea, scaderea surprinzatoare a vanzarilor de retail a readus in atentie faptul ca economia Statelor Unite ar putea intra in recesiune.
Principalul indice al Bursei din Londra, FTSE 100, a pierdut 1,3%, iar indicele DAX al bursei din Frankfurt a scazut cu 1,25%. Indicele Bursei din Paris, CAC 40, a inregistrat o depreciere de 0,48%.
"Se pare ca pietele realizeaza acum ca tensiunile din sectorul de creditare din Statele Unite sunt departe de a se sfarsi", a declarat Heino Ruland, strateg al FrankfurtFinanz din Frankfurt.
Actiunile bancii HSBC s-au depreciat cu 2,5%, in vreme ce titlurile Commerzbank si cele ale Barclays au scazut cu 6%, respectiv 2,7%.
De asemenea si titlurile producatorilor de tehnologie s-au aflat sub presiune dupa ce Intel a raportat venituri mai mici decat previziunile analistilor. Astfel, actiunile producatorul olandez de microchipuri ASML au coborat cu mai mult de 10%, iar cele ale Infineon din Germania s-au depr