Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sezonul reducerilor de preţuri

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 16 ianuarie 2008 ·

VÂLCEA. Pentru a fi siguri că nu rămân cu banii băgaţi în marfa din sezonul de iarnă, comercianţii din Râmnicu Vâlcea recurg în această perioadă la reduceri masive de preţuri. În funcţie de magazin, acestea pot ajunge până la 70%. Fie că este vorba de articolele de îmbrăcăminte, accesorii, încălţăminte sau electrocasnice, cumpărătorii au de unde alege, fără a uita să ţină seama şi de buzunar. „Firma noastră, care este foarte cunoscută atât pe plan naţional, cât şi internaţional, s-a gândit să le ofere clienţilor vâlceni o reducere de până la 60% la articolele de îmbrăcăminte pe care le comercializează. Merg foarte bine toate articolele de iarnă, dar sunt şi haine care sunt potrivite şi primăvara. Vâlcenii au fost foarte receptivi, ca de fiecare dată când sunt reduceri“, a spus o vânzătoare. Un pic mai încolo, alt agent comercial, altă strategie de marketing. „Clienţii care aleg articolele noastre sportive beneficiază de o reducere de 30%. Această micşorare de preţ este valabilă pentru cei ale căror cumpărături au valoarea cuprinsă 150 şi 350 de lei. Reducerile se practică în toate ţările Uniunii Europene. Aşadar, trebuie să ne aliniem şi noi, mai ales că ne impun firmele mari“, a spus Iulia Şovar, administratoarea unei firme de articole sportive.

Încălţămintea este şi ea la mare căutare în această perioadă, mai ales de când magazinele oferă clienţilor un discount de 50%. „Până la sfârşitul lunii martie, orice client al nostru poate achiziţiona un produs la jumătate de preţ. De la începutul anului, de când este valabilă această promoţie, vânzările au crescut considerabil. Am observat că râmnicenii sunt receptivi la orice iniţiativă de acest gen. Avem chiar clienţi fideli, care sunt atenţi la apariţia pe piaţă a unui produs nou. Şi de sărbători am avut vânzări foarte mari“, a spus Narcisa Toader, vânzătoare într-un magazin de încălţăminte. VÂLCEA. Pentru a fi si

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Elena Lasconi a fost aleasă preşedinte al USR în urma votului membrilor partidului: De astăzi, începe reconstrucţia USR / Ce spune despre candidatura la Preşedinţie / Reacţia lui Dominic Fritz - VIDEO

News.ro acum o ora
Elena Lasconi a fost votată de membrii USR preşedinte al formaţiunii, în urma unui scrutin care a avut loc pe parcursul a două zile, primind 7.701 voturi. Ea a câştigat cu un procent de 68,14% din voturile exprimate. Lasconi a declarat că de astăzi

NATO: Mark Rutte va fi următor secretar general al organizației

Press Alert acum 2 ore
Aliații NATO l-au desemnat miercuri pe premierul olandez Mark Rutte să fie următorul șef al NATO. Funcția a fost vizată și de președintele României, Klaus Iohannis, dar acesta s-a retras din cursă în urmă cu câteva zile. Anunțul a fost făcut prin in

Poliția română scoate la concurs 1.053 de posturi . Vezi în ce specialități sunt scoase la concurs

Ziua Constanta acum 33 minute
Poliția Română scoate la concurs 1.053 de posturi de ofițeri de poliție, dintre care 600 de posturi de trecere din corpul agenților în corpul ofițerilor, precum și 453 de posturi, prin încadrare directă, din sursă externă. Înscrierile se fac on-li

Scriitorul Varujan Vosganian este noul preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România

Ziua Constanta acum 50 minute
Scriitorul Varujan Vosganian este noul preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România. „Alegeri la Uniunea Scriitorilor din România. Noul preşedinte este domnul Varujan Vosganian, membru al Filialei Bucureşti Poezie, cu 660 de voturi din 740 de votu

Comisia Europeană: România nu îndeplineşte criteriile pentru aderarea la zona euro

Mediafax acum 22 minute
Comisia Europeană a publicat miercuri raportul de convergenţă, care evaluează progresele înregistrate de statele membre în direcţia aderării la zona euro. Conform acestuia, România nu îndeplineşte condiţiile.

Meciul România – Slovacia, decisiv pentru calificarea în optimile EURO 2024, se vede în două pieţe din Timişoara

Press Alert acum 4 ore
Jocul România – Slovacia, ultimul din grupa E al „tricolorilor” la EURO 2024, va putea fi vizionat de timişoreni în două pieţe publice din oraş. Partida decisivă va fi redată live pe ecrane atât în Piaţa Libertăţii, într-un nou eveniment organizat d

Băuturile alcoolice și tutunul vor putea fi cumpărate doar cu buletinul. Ce amenzi primesc comercianții care nu verifică vârsta clienților

Ziare.com acum 55 minute
Proiectul de lege care prevede că vânzătorii de băuturi alcoolice și produse din tutun trebuie să ceară buletinul fiecărui client pentru a verifica vârsta a fost adoptat de Camera Deputaților miercuri, 26 iunie. Vânzătorii din unităţile comerciale ş

Ziua Drapelului Național, marcată și în Miercurea-Ciuc

Informația Harghitei acum 2 ore
De peste două decenii – odată cu adoptarea Legii nr. 96 din 1998, Legea Drapelului Național –, data de 26 iunie coincide cu Ziua Drapelului Național. Tricolorul a fost decretat, pentru prima dată ca simbol național, de către Guvernul Revoluționar pr

Papa Francisc îi numește pe traficanții de droguri „asasini”. "Nu putem ignora intenţiile şi acţiunile lor malefice”

Ziare.com acum o ora
Papa Francisc s-a pronunţat miercuri, 26 iunie, împotriva legalizării drogurilor şi i-a denunţat pe traficanţii de droguri numindu-i "asasini", făcând totodată apel la ajutor şi sprijin pentru persoanele dependente, informează Reuters. Suveranul Pon

Ministrul Justiţiei salută aprobarea Proiect de înfiinţare de centre de dezintoxicare şi recuperare a dependenţilor de droguri

Ziua Constanta acum 33 minute
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a transmis miercuri, 26 iunie 2024, că salută adoptarea de către plenul Camerei Deputaţilor a proiectului de lege privind înfiinţarea unor centre de dezintoxicare şi recuperare a dependenţilor de droguri Iată post

Vremea

București
acum

31°
mie.

20°/32°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

20°/35°
Iasi
acum

28°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/32°
Constanta
acum

29°
mie.

20°/29°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

28°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/28°
Timisoara
acum

30°
mie.

19°/30°
joi

18°/31°
vin.

18°/30°
sâm.

20°/32°