Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gandul: UE ne cere sa scumpim gazele in 2008 cu 70%

Publicat in HotNews, joi 17 ianuarie 2008 ·

Comisia Europeana cere Ro­ma­niei sa majoreze cu aproape 70% pretul la gazele naturale. Este vorba de alinierea pretului gazelor din productia interna la cel de pe piata europeana. Aceasta aliniere trebuia facuta treptat, din momentul incheierii negocierilor de aderare la UE pana in 2008, dar, de doi ani de zile, autoritatile romane au facut foarte putin in acest sens. Din aceasta cauza, socul majorarii pretului pe piata romaneasca va fi foarte mare. Astfel, în 2008, preţul producţiei interne este de 180 de dolari pe mia de metri cubi, în timp ce pe piaţa europeană preţul mediu este undeva în jurul valorii de 300 de dolari mia de metri cubi. Bruxelles-ul susţine că în România se practică preţuri de producţie joase şi că un producător european nu poate concura cu succes pe piaţa autohtonă.

Dacă România va da curs solicitării UE, în mai puţin de 12 luni, cei doi producători de gaze, Petrom, companie controlată de austriecii de la OMV, şi Romgaz, deţinută de statul român, ar trebui să urce preţul cu 120 de dolari mia de metri cubi, ceea ce înseamnă o creştere de aproape 70%. Dar problema nu se opreşte aici. Cele două companii asigură doar 60% din consumul intern de gaze, restul de 40% vine din Rusia. Preţul pe care îl plătesc românii pe gazul rusesc este mai mare decât media europeană, şi anume 370 de dolari mia de metri cubi. Firmele autohtone achiziţionează gazul de la distribuitori la un preţ în jur de 250 de dolari mia de metri cubi, adică o medie între preţul din producţia internă şi cel din import.

În situaţia în care România se aliniază la preţurile externe, companiile din ţara noastră vor lua gaz mai scump cu 100 de dolari pe mia de metri cubi. Cei mai afectaţi de această măsură sunt companiile din industria chimică, o mare parte din ele fiind controlate de omul de afaceri Ioan Niculae, cele din industria cimentului, adică Lafarge, Carpatc

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident la o fabrică de lactate: Patru bărbați au căzut într-un bazin de decantare. Doi au murit. A fost chemat elicopterul SMURD VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Patru bărbaţi au căzut, duminică, 23 iunie, într-un bazin de decantare din curtea unei fabrici de caşcaval din localitatea Ibăneşti, judeţul Botoşani. Echipajele de salvare i-au scos pe cei patru în stop cardiorespirator. În cazul uneia dintre victi

F1: Max Verstappen s-a impus în Marele Premiu al Spaniei

News.ro acum 2 ore
Pilotul olandez Max Verstappen (Red Bull) s-a impus fără probleme în Marele Premiu al Spaniei la Formula 1 şi conduce în clasamentul piloţilor cu un avans considerabil, îndreptându-se spre al patrulea titlu mondial. Max Verstappen (Red Bull) a reuşi

Informații de ultimă oră Ar fi fost găsit cadavrul tânărului luat de viitura râului Natisone din Italia

Ziua Constanta acum 3 ore
Un cadavru a fost găsit duminică dimineaţă în râul Natisone, în apropierea albiei unde a avut loc accidentul în care au fost implicaţi cei trei tineri români. Deocamdată nu există o identificare oficială, dar este practic sigur că este vorba despre

CNAIR prelungeşte restricţiile de tonaj pe autostrăzi şi drumuri naţionale din cauza caniculei

Mediafax acum 3 ore
CNAIR anunţă că vor fi şi luni, între orele 10.00 şi 20.00, restricţii de tonaj pe autostrăzi şi drumuri naţionale din şapte judeţe şi Capitală. Decizia a fost luată din cauza temperaturilor Luini, de Rusalii sunt instituite restricţii de tonaj (7,5

ANM emite avertizare Cod Roşu de vreme rea în Sibiu

Mediafax acum 5 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Roşu valabilă până la ora 15.50, în zece localităţi din Sibiu. Se vor semnala grindină de medii şi posibil mari dimensiuni, vijelie cu rafale de peste 90 km/h, averse torenţiale ce pot

Doi turişti, atacaţi şi răniţi de un urs în staţiunea Slănic Moldova

Mediafax acum 5 ore
Jandarmii băcăuani au intervenit duminică, după un apel la numărul unic de urgenţă 112, la ora 10:54. Jandarmii au fost direcţionaţi în zona unei unităţi de cazare, unde un bărbat şi soţia acestuia au fost răniţi de un urs. Jandarmii i-au găsit pe b

Selecționerul României, Edward Iordănescu „Capătul nu e aici, vă asigur. Iar noi, împreună, luptăm până la capăt!”

Ziua Constanta acum 2 ore
După cel de-al doilea meci al României la Camionatul EURO 2024, de ieri seară cu echipa Belgiei, Edward Iordănescu, selecționerul Echipei Naționale de Fotbal a României a transmis un mesaj pentru suporteri. „Când imnul României răsună din zeci

Francezii amenință că își vor face nevoile în râul SENA în semn de protest

Gandul acum 2 ore
Locuitorii din Paris au amenințat că își vor face nevoile în râul Sena, în semn de protest, supărați că autoritățile locale cheltuie mulți bani pentru curățarea acestuia. Potrivit Sky News, primarul Parisului ar fi trebuit să înnoate în râu pentru a

Incendiu la un hotel din Ploieşti. În clădire era doar angajatul de la recepţie

News.ro acum 3 ore
Un incendiu a izbucnit, duminică după-amiază, la un hotel situat într-un cartier de la periferia Ploieştiului. În urma evenimentului nu au fost victime, în clădirea afectată de foc aflându-se doar angajatul de la recepţie.

Rezultate LOTO 6/49 duminică 23 iunie 2024. Report de peste 2 milioane euro. Care sunt numerele câștigătoare la Joker și Noroc

Ziare.com acum o ora
Loteria Română a anunțat numerele câștigătoare de duminică, 23 iunie 2024. Reporturile la LOTO 6/49 depășeșc suma de 2 milioane de euro, în timp ce reportul cumulat la Noroc este de peste 1,90 milioane de euro, iar la Joker categoria I a depășit sum

Vremea

București
acum

31°
dum.

19°/36°
lun.

20°/35°
mar.

22°/33°
mie.

20°/33°
Iasi
acum

27°
dum.

18°/30°
lun.

18°/25°
mar.

16°/27°
mie.

15°/28°
Constanta
acum

24°
dum.

19°/25°
lun.

20°/25°
mar.

21°/25°
mie.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

19°/30°
lun.

18°/26°
mar.

16°/29°
mie.

18°/27°
Timisoara
acum

25°
dum.

21°/34°
lun.

19°/31°
mar.

18°/33°
mie.

20°/33°