Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pe urmele elevilor care chiulesc de la şcoală

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 19 ianuarie 2008 ·

Peste 30 de elevi au fost găsiţi de poliţiştii vâlceni în barurile şi în sălile de internet din zona centrală a municipiului Râmnicu Vâlcea şi pe raza oraşului Băbeni. Poliţiştii de proximitate din cadrul Poliţiei Râmnicu Vâlcea au organizat joi, între orele 12.00-14.00, o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii faptelor antisociale comise în zona unităţilor de învăţământ, precum şi a depistării elevilor care absentează de la cursurile şcolare. Cu această ocazie au fost depistaţi 20 de elevi care nu-şi justificau prezenţa în barurile şi interneturile din centrul din municipiu şi lipseau de la cursurile şcolare. „Pozitiv este faptul că nici unul dintre elevi nu consuma băuturi alcoolice şi nu practica jocuri de noroc, având o conduită corespunzătoare în dialogul avut cu poliţiştii. La terminarea acţiunii, conducerile unităţilor de învăţământ au fost informate cu privire la aspectele constatate, urmând să fie luate măsuri conform regulamentelor şcolare. Cu aceeaşi ocazie s-a procedat la instruirea barmanilor şi operatorilor de jocuri electronice cu privire la atribuţiile pe care le au şi la interdicţiile de a servi minorii cu băuturi alcoolice şi ţigări şi de a le permite acestora să practice jocurile de noroc“, a precizat subinspectorul Diana Smărăndoiu, purtătoarea de cuvânt a IPJ Vâlcea.

Şi lucrătorii Poliţiei Băbeni, împreună cu reprezentanţii liceului industrial din localitate, au organizat o acţiune privind absenteismul şcolar în rândul elevilor liceului, ocazie cu care au depistat 11 dintre ei în barurile din localitate. Totodată, s-a acţionat pentru prevenirea furturilor din buzunare, prostituţie, vagabondaj şi cerşetorie, fiind depistată Sanda D., de 21 de ani, care cerşea în zona Haltei Slăviteşti, ea suferind de afecţiuni psihice. Pentru încălcarea legii a fost sancţionată mama acesteia, Elisaveta D., cu suma de 100 lei.

Peste 30 de elevi au

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cinci persoane au murit după ce un tren Eurocity s-a ciocnit cu un autobuz în Slovacia. Principala cale ferată care leagă Bratislava de Budapesta este închisă

News.ro acum o ora
Cinci persoane au fost ucise şi cel puţin cinci sunt rănite după ce un tren şi un autobuz s-au ciocnit joi în Slovacia, relatează SkyNews. Accidentul s-a petrecut în oraşul Nove Zamky din sudul ţării, la aproape 100 de km est de capitala Bratislava,

Scandal la Evaluarea Naţională: Subiectele la Matematică au fost făcute publice după o oră de la începerea examenului. De unde a plecat totul

Ziare.com acum o ora
Apariţia în spaţiul public a subiectelor probei de matematică a Evaluării Naţionale a dus la dechiderea joi, 27 iunie, de către Poliția din Gorj, a unui dosar de cercetare penală. Primele date arată că acestea au fost transmise de la un Centru de Ev

UPDATE Coliziune între un autocar cu 20 de călători și o mașină la Hârlești, Bacău. A fost activat planul roșu de intervenție. Cinci persoane rănite

Ziare.com acum 2 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău a activat, joi seara, 27 iunie, Planul Roşu de Intervenţie, ca urmare a coliziunii dintre un autocar şi un autoturism în localitatea Hârleşti. UPDATE 21.01 Cinci persoane, dintre care trei sunt in

Copil de un an mort după ce a fost lovit cu mașina de tatăl său. Bărbatul consumase băuturi alcoolice

Ziare.com acum 2 ore
Un copil de un an a murit, joi, 27 iunie, după ce a fost lovit de maşina condusă de tatăl său, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, Delia Nenişcu. Potrivit sursei citate, accidentul a avut loc în curtea un

UE are nevoie de 500 de miliarde de euro în următorii 10 ani, avertizează Ursula von der Leyen. Pentru ce este necesară această sumă uriașă

Ziare.com acum 32 minute
Blocul comunitar va avea nevoie, în următorul deceniu, de circa 500 de miliarde de euro pentru industria de apărare, a estimat joi, 27 iunie, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în timpul summitului european, transmite agenţia EFE. E

Studentul suspectat că ar fi incendiat un profesor de la Universitatea Ovidius Constanța, reținut pentru tentativă de omor!

Ziua Constanta acum 53 minute
Scene șocante azi, 27 iunie 2024, la Constanța. Totul s-a produs la Facultatea de Matematică din cadrul Universității Ovidius Constanța. Este vorba despre un student nemulțumit de nota primită la examn a aruncat cu spirt în cadrul didactic după c

Mesajul lui Iordănescu după calificarea României în optimile de finală la EURO 2024: „cea mai preţioasă răsplată pentru noi”

Mediafax acum 8 ore
Naţionala de fotbal a României se pregăteşte acum pentru un duel istoric, tricolorii fiind hotărâţi să dea totul pentru a-şi depăşi limitele şi a face mândri copiii României. Mesajul selecţionerului după calificarea României în optimile de finală la

Rovinieta poate fi cumpărată de șoferi și de pe Ghișeul.ro

Wall-Street.ro acum 7 ore
Persoanele fizice pot achiziţiona rovinieta începând de joi şi prin intermediul platformei Ghişeul.ro, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), într-un comunicat de presă, relatează Agerpres. „Începând de astă

Curtea Supremă a SUA permite avorturile de urgenţă în Idaho, într-o decizie temporară ce este de mare interes în SUA

News.ro acum o ora
Curtea Supremă a Statelor Unite a decis joi să permită - deocamdată - efectuarea avorturilor în Idaho atunci când femeile însărcinate se confruntă cu urgenţe medicale, judecătorii dispensându-se de problema controversată fără a decide de fapt cazul

Președintele Bulgariei se retrage de la summitul NATO. Care este motivul

Adevarul acum o ora
Rumen Radev, președintele Bulgariei, a anunțat că nu va participa la summitul NATO programat să aibă loc la Washington între 9 și 11 iulie, potrivit unui comunicat emis joi, 27 iunie 2024, de biroul său de presă, citat de agenția DPA.

Vremea

București
acum

26°
joi

20°/34°
vin.

17°/33°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

25°
joi

18°/31°
vin.

19°/30°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

18°
joi

18°/25°
vin.

20°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/30°
Timisoara
acum

24°
joi

19°/30°
vin.

18°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°