Carla Bruni, prietena şi, aşa cum susţin unele surse, deja soţia preşedintelui francez, este poate puţin prea directă pentru noul statut care o aşteaptă. Într-un interviu acordat recent presei franceze, fostul top-model de origine italiană are cuvinte grele de spus la adresa francezilor. Francezii sunt „nişte nemernici” şi „nişte pesimişti”, iar Parisul este murdar şi poluat. Cu toate acestea, Carla, ce trăieşte încă de la cinci ani în Oraşul Luminilor şi încă nu are paşaport francez, recunoaşte că a găsit şi ceva pe gustul ei în Franţa: pe Nicolas Sarkozy. Sarkozy, deşi este mic de statură, crede vedeta, are o personalitate puternică, la fel ca Napoleon Bonaparte ori vedeta rock Prince.
În ciuda faptului că ar trebui deja să se comporte ca o primă-doamnă, Carla Bruni nu se simte deloc franţuzoaică şi nici nu îşi doreşte să fie considerată aşa. „Îmi place că sunt italiancă. Îmi plac temperamentul italian şi mâncarea italiană. Francezii sunt mereu sumbri, cine ştie din ce motiv, în timp ce italienii sunt bine dispuşi”, spune ea.
Deloc atentă cu sensibilităţile franceze, Carla Bruni s-a aventurat să afirme că Londra este un oraş mult mai frumos decât Parisul şi chiar că francezii sunt cam „nebuni” când vine vorba de limba lor, astfel încât „de fiecare dată când întâlnesc un cuvânt care nu e francez, îşi ies din minţi”. Hotărât lucru, nici Carla Bruni, la fel ca şi predecesoarea sa, Cecilia Sarkozy, nu va fi o primă-doamnă după tipic şi îi va cam crea probleme de imagine liderului de la Elysée. Semnele sunt deja vizibile cu ochiul liber. Pe internet circulă mai multe nuduri (ce-i drept, artistice) cu fostul manechin, o situaţie destul de jenantă pentru Nicolas Sarkozy. În plus, spun sondajele, faptul că Nicolas s-a afişat atât de repede cu această veritabilă „devoratoare de bărbaţi” nu e o alegere prea fericită. Pentru prima dată, popularitatea sa a înce