"Starnesc doar sentimente fratesti"
Stimata d-na Sanziana Pop,
Multumesc pentru existenta revistei "Formula AS", care aduce un licar de speranta si bucurie celor suferinzi si amarati. Am indraznit sa va scriu si eu, cu toate ca problemele mele sunt insignifiante, in comparatie cu ale celor care cunosc cu adevarat suferinta... Am 31 de ani si ma simt deja batrana. Imi simt sufletul amputat de partea cea mai frumoasa a vietii: adolescenta si tineretea. Mi-am impartit timpul intre lectii, scoala si gazda. Mi-am vazut parintii doar la sfarsit de saptamana. In restul timpului, am fost singura, doar eu si cu mine, cu temerile si sperantele mele. Am vrut sa ajung medic, dar n-a fost sa fie. Nu sunt decat asistenta intr-un spital din Brasov. Imi place munca mea, imi place sa ajut oamenii. Ceea ce ma necajeste este singuratatea. Ma simt foarte singura, cu toate ca am o multime de prieteni. Insa ei nu sunt singuri: au familii, iubite, iubiti... Se-ntorc cu drag ACASA. Eu nu am o casa a mea. Locuiesc cu chirie. Nimeni nu ma intreaba daca sunt obosita, bolnava sau fericita. Unora le e dat sa intalneasca dragostea adevarata, iar altora sa fie vesnic singuri. Eu fac parte din categoria a doua, din categoria acelora care asteapta duminicile si sarbatorile cu pustiul in piept. Nimeni nu intreaba de mine si nu ma cauta, decat, eventual, ca sa rezolv o problema, sa dau o mana de ajutor. Ma simt orfana de dragoste. Singuratatea e cea mai grea pedeapsa si eu nu stiu unde am gresit. Fiecare relatie a mea a fost un esec. Am intalnit baieti deosebiti sufleteste si moral, dar marele meu nenoroc a fost ca nu am putut sa-i fac sa simta nimic pentru mine. M-am indragostit de "n" ori, dar pentru ei n-am fost decat o fata buna, deosebita, care merita sa fie iubita... frateste. Ma doare sufletul ca n-am avut parte si eu de adolescenta colorata de intalniri si vorbe tandre a celor
