Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Controale in supermarketurile iesene

Publicat in Buna Ziua Iasi, luni 21 ianuarie 2008 ·

Ciprian Chirita directorul Corp Control PrimarCorpul de Control al primarului a verificat saptamana trecuta marile unitati comerciale. "Incepand cu 15 ianuarie, agentii economici pot sa-si vanda produsele din sezonul toamna - iarna, pe care le au in stoc, la reducere. Astfel, conform legislatiei in vigoare, pot fi supuse operatiunilor de soldare (reducere - n.r.) numai produsele nealimentare a caror desfacere are caracter sezonier.

Au fost verificate 90 de unitati comerciale sub aspectul vanzarilor cu reduceri de preturi. Nu au fost acordate amenzi", a declarat Ciprian Chirita, directorul Corp Control Primar. Comerciantii care doresc sa-si vanda marfa din stocul de iarna la reducere, in perioada soldarilor, au obligatia sa notifice la primarie cu cel putin 15 zile inainte de inceperea operatiunilor. Orice anunt sau alta forma de publicitate privind soldarea trebuie sa specifice in mod obligatoriu data de debut a vanzarii de soldare si durata acesteia, precum si sortimentul de marfuri supus soldarii, in cazul in care operatiunea de soldare nu se refera la totalitatea produselor din magazin. Orice comerciant care anunta o reducere de pret trebuie sa stabileasca un pret inferior pretului de referinta, care reprezinta cel mai scazut pret practicat in acelasi spatiu de vanzare in perioada ultimelor 30 de zile de la data aplicarii pretului redus. "Cei care nu respecta prevederile legale cu privire la operatiunile de vanzare in regim de soldare risca sa primeasca amenzi de pana la 1.000 lei. Avand in vedere ca incepe perioada soldarilor, angajatii Corpului de Control au demarat o serie de controale in care vor verifica daca agentii economici respecta normele legale", a mai declarat Ciprian Chirita.

Ciprian Chirita directorul Corp Control PrimarCorpul de Control al primarului a verificat saptamana trecuta marile unitati comerciale. "Incepand cu 15 i

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Atac cu cuţitul la Lyon: Patru oameni au fost răniţi, agresorul a fost arestat

News.ro acum 7 ore
Un marocan în vârstă de 27 de ani, care suferă de probleme psihiatrice, a fost arestat şi plasat în custodia poliţiei în urma unui atac cu cuţitul care s-a soldat cu patru răniţi în metroul din Lyon, duminică după-amiază, relatează AFP. Procurorul g

Universitatea Craiova a câştigat la penalty-uri barajul de Conference League cu U Cluj

Mediafax acum 6 ore
Meciul s-a terminat cu scorul 0-0 în 90 de minute şi 1-1 după 120 de minute. Golurile s-au marcat în minutul 120 (Houri), pentru olteni, şi 120+10 (Nistor), pentru ardeleni. Ambele de la punctul cu var. După ce au deschis scorul, gazdele au majorat

Elena Udrea, reacție din închisoare în cazul Coldea: „Stăpânul Cătușelor iese pe ușa DNA. Sper că va duce și la căderea lui Kovesi"

HotNews acum 8 ore
Elena Udrea, fost ministru al Turismului, a reacționat, după ce foștii generali din SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă au fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă de către procurorii anticorupție, printr-un mesaj publicat pe pagina ei de

12 oameni au fost răniți în urma unor turbulențe, într-un avion al Qatar Airways care zbura de la Doha către Dublin

HotNews acum 11 ore
Douăsprezece persoane care călătoreau la bordul unui avion al companiei Qatar Airways, într-un zbor de la Doha către Irlanda, au fost rănite în timpul unor turbulențe, a anunțat duminică aeroportul din Dublin, adăugând că avionul a aterizat în sigur

Marea Britanie: Conservatorii lui Rishi Sunak promit să reintroducă serviciul militar obligatoriu pentru tinerii de 18 ani, dacă vor câștiga alegerile

HotNews acum 11 ore
Partidul Conservator britanic, aflat la putere, a anunțat că va reintroduce serviciul militar național obligatoriu dacă va câștiga alegerile generale din 4 iulie, informează duminică AFP. Soldații britanici se deplasează de la Victoria Barracks până

Campioana din 2021, învinsă în primul tur la Roland Garros

HotNews acum 6 ore
Barbora Krejcikova a fost eliminată în primul tur la Roland Garros, după ce a fost învinsă în două seturi de Viktorija Golubovic, scor 7-6(3), 6-4. Barbora KrejcikovaFoto: Phamai Techaphan / Shutterstock Editorial / Profimedia Barbora Krejcikova, el

ȘARPE văzut într-un parc din Reșița, în timp ce mai mulți copii se aflau în zonă (VIDEO)

Gandul acum 6 ore
Un șarpe a fost observat, duminică, în Parcul Copilul din Reșița, județul Caraș-Severin. În acel moment, în zonă se aflau mai mulți copii. Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Caraș-Severin au fost chemați să intervină, printr-u

Imediat după meciul de adio al Generației de Aur, Miodrag Belodedici a rămas fără permis: „Vă dați seama cât de beat eram?”

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
După fluierul final al „balului de adio” al Generației de Aur, a rămas fără permis de conducere pentru nouăzeci de zile, după ce a fost prins cu alcoolemie la volan. Florin Răducioiu Florin Prunea

Rezultatele Loto 6/49 ale extragerii de duminică, 26 mai 2024. Vezi numerele câștigătoare

Ziua Constanta acum 10 ore
Duminică, 26 mai, au avut loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 23 mai, Loteria Română a acordat peste 15.500 de câștiguri în valoare totală de peste 1,04 milioane de lei, co

Hamas a atacat cu rachete Tel Aviv pentru prima dată în ultimele luni

News.ro acum 8 ore
Hamas a lansat duminică rachete spre Tel Aviv, declanşând sirenele în centrul financiar al Israelului pentru prima dată în ultimele patru luni, în timp ce gruparea islamistă palestiniană a încercat să îşi arate puterea militară în ciuda ofensivei is

Vremea

București
acum

12°
lun.

12°/21°
mar.

13°/20°
mie.

13°/25°
joi

15°/27°
Iasi
acum

14°
lun.

12°/19°
mar.

12°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/23°
Constanta
acum

13°
lun.

13°/17°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
joi

15°/20°
Cluj-Napoca
acum

lun.

9°/22°
mar.

12°/19°
mie.

12°/19°
joi

12°/20°
Timisoara
acum

10°
lun.

10°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

14°/24°