Lidia Barbulescu intruchipeaza la perfectie imaginea managerului-sef al justitiei romanesti in vremuri post-Macovei. Expresia faciala a domniei sale, constand dintr-o interesanta combinatie de cinism profund si beligeranta naturala, va fi avut, indubitabil, harul de a o evidentia inca in era comunista, eclipsand, prin urmare, restul colegilor magistrati. Primul demers al noului presedinte al Consiliului Superior al Magistraturii a vizat mapele profesionale ale colegilor, doamna Barbulescu solicitand transferul acestor documente de la Parchetul General si Ministerul Justitiei la CSM. Cine mai poate exclude, de acum, posibilitatea reinfiintarii fostului serviciu secret al Justitiei, SIPA, desfiintat in 2006?

Sefa CSM isi datoreaza notorietatea Rodicai Stanoiu, care a adus-o in 2001 la Bucuresti – dupa ce se va fi convins, fireste, ca justitia practicata in Oltenita excela in asemenea masura incat merita extinsa la plan national. Momentele de varf ale carierelor Lidiei Barbulescu, Mariei Huza si ale celorlalti prozeliti ai continuitatii vechiului sistem judiciar se suprapun perioadei in care un numar de procurori implicati in anchete privind mai-marii zilei s-au trezit, brusc, vanati. Ovidiu Budusan se vedea nevoit, in 2001, sa ceara azil politic in Franta; Cristian Panait deceda, in 2002, in circumstante ramase neelucidate pana in prezent – cazand in gol de la un etaj superior dupa ce refuzase sa compromita un alt procuror, decis sa sfideze establishmentul corupt.

Barbulescu are, deocamdata, destule preocupari – de exemplu, DNA. Nici procurorul-sef al acestui departament, Daniel Morar, si nici procurorul general al Romaniei, Laura Codruta Kövesi, nu vor binevoi sa dispara in ceata peste noapte. Iar in actualul context general, presiunile aliantei transpartinice aflate la putere vor creste – dorindu-se, evident, o vesta garantat nepatata pentr