Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Restitutio Benjamin Fondane

Publicat in Observator Cultural, joi 24 ianuarie 2008 ·

S-ar putea, de asemenea, ca filozofiei sa nu-i fie dat sa cunoasca un adevar care este, odata pentru totdeauna, ci un adevar susceptibil de a se schimba, de a se face si desface, ba chiar de a se plictisi; s-ar putea, de asemenea, ca noi sa avem o oarecare putere asupra-i; iar a iubi, a urla, a se ruga sau chiar a se revolta ori a se resemna sa fie tot atitea acte capabile de a o preschimba, cit de cit. S-ar putea atunci ca, in graba ei de a se supune, mereu si mereu, filozofia sa nu fi apucat macar sa se intrebe daca nu cumva adevarul nu va fi fiind ceea ce ea insasi va fi facut din el, daca adevarul constringator nu va fi fiind altceva decit progenitura setei noastre de servitute – pe scurt, daca nu cumva ar exista posibilitatea nu a unei morale, ci a unui adevar – cel al stapinilor. Daca mi-as ingadui sa incropesc cu propriile mele cuvinte un rezumat al gindirii lui Sestov in aceasta privinta, cred ca as pu-tea sa ma aventurez imprumutindu-i o intorsatura indrazneata: „Nu omul a fost facut pentru adevar, ci adevarul pentru om“. Vechea filozofie existentiala, cea a Profetilor, a lui Iisus, a Sfintului Pavel, a lui Luther, atinge, in acest punct, maximum de indrazneala – speculativa. Cu toate acestea, ea a iesit in intregime din cele doua propozitii prime, care concentreaza in ele doua milenii: „Lui Dumnezeu totul ii este posibil!“ si Dii estis et filii excelsi omnes, „Dumnezei sinteti si toti fii ai Celui Preainalt“.

– Dar sintem noi, oare, zei cu adevarat? Sau trebuie sa mai apelam la autoritatea batrinei Carti? Fara indoiala ca nu, desi Kierkegaard recurge la ea de nenumarate ori, si aproape mereu in contrasens; de pilda, pentru a pune proptele gindirii lui Socrate si eticii lui „Trebuie“, care ar putea, de altfel, foarte bine sa se lipseasca de ele. Dar de fiecare data cind gindirea lui Kierkegaard se smulge din strinsoarea socratica (cea care, prin

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preţul poliţelor de asigurare obligatorie ar putea fi plafonat până la 30 septembrie 2024

Mediafax acum o ora
Ministerul Finanţelor pune în dezbatere publică proiectul elaborat de Autoritatea de Supraveghere Financiară, prin care reglementează soluţia temporară de prelungire până la data de 30 septembrie 2024 a perioadei de aplicare a HG nr.1326/2023 privin

IPJ Constanţa, detalii despre deţinutul evadat de la Penitenciarul Poarta Albă

Mediafax acum 37 minute
Numele acestuia este Cataramă Ilie Cosmin, condamnat la 2 ani şi 5 luni pentru influenţarea declaraţiilor. Deţinutul are înălţimea de 166 cm, statura atletică, ochi căprui, faţă ovală, ten deschis, păr negru, sprâncene arcuite, tatuaje la mâna stâng

Tribunalul Constanţa a deschis procedura de insolvenţă a Damen Mangalia. CITR filiala Bucureşti a fost numit administrator judiciar

News.ro acum 58 minute
Tribunalul Constanţa a deschis procedura de insolvenţă a companiei Damen Mangalia. CITR filiala Bucureşti a fost numit administrator judiciar. 2 august 2024 a fost stability ca termen pentur înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor asupra av

Echipele din România şi-au aflat adversarele din turul doi preliminar al Conference League. CFR Cluj întâlneşte Neman Grodno

News.ro acum o ora
Echipele din România şi-au aflat, miercuri, adversarele din turul doi preliminar al Conference League, în urma tragerii la sorţi care a avut loc, miercuri, la Nyon. Astfel, FCSB, dacă va pierde confruntarea cu Virtus AC din primul tur preliminar al

Polițist împușcat din greșeală cu arma din dotare în sediul unității. Era conștient când l-a preluat ambulanța

Ziare.com acum 2 ore
Un poliţist din Băile Herculane, judeţul Caraş-Severin, s-a împuşcat accidental, miercuri, 19 iunie, cu arma din dotare, în zona piciorului. El a fost preluat de o ambulanţă şi dus de urgenţă la spital. ”În cursul zilei de astăzi, în jurul orei 13.0

O femeie a încercat să dea foc Primăriei Ploieşti

Mediafax acum 14 minute
O femeie de 49 de ani a încercat, miercuri, să dea foc Primăriei Ploieşti. A împrăştiat benzină, dar a fost oprită înainte de a da foc clădirii.

Primul model electric al companiei Ferrari va costa peste 500.000 de euro

Mediafax acum o ora
Prima maşină electrică a Ferrari va costa cel puţin 500.000 de euro, a declarat o sursă pentru agenţia Reuters. Producătorul auto de lux se pregăteşte să deschidă o fabrică care va produce acest model şi ar putea creşte producţia grupului cu până la

Eurodeputatul PNL Siegfried Mureşan a fost reales în funcţia de vicepreşedinte al grupului PPE din Parlamentul European

News.ro acum 2 ore
Deputatul european Siegfried Mureşan (PPE / PNL) a fost reales, miercuri, vicepreşedinte al Grupului PPE din Parlamentul European, cu 151 din 170 de voturi valabil exprimate.

Iaşi: Incendiu la un magazin din incinta Carrefour / Aproximativ 1.500 de persoane au fost evacuate

News.ro acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit, miercuri, la un magazin din incinta Carrefour Felicia Iaşi, aproximativ 1.500 de persoane fiind evacuate. ISU Iaşi intervine, miercuri, la un incendiu produs la un magazin din incinta Carrefour Felicia. La faţa locului interv

Ziua Europeană de prevenire a furturilor din locuințe: activități preventive în județ

Botosani News acum 49 minute
Astăzi, 19 iunie a.c. , cu ocazia Zilei Europene de prevenire a furturilor din locuințe, polițiștii botoșăneni au desfășurat activități preventiv-informative în rândul cu cetățenilor, oferindu-le sfaturi pentru siguranța locuințelor. Ziua Europeană

Vremea

București
acum

37°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/35°
Iasi
acum

33°
mie.

19°/33°
joi

18°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/31°
Constanta
acum

31°
mie.

21°/31°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

32°
mie.

17°/32°
joi

18°/28°
vin.

16°/29°
sâm.

20°/32°
Timisoara
acum

35°
mie.

19°/35°
joi

22°/34°
vin.

19°/35°
sâm.

23°/38°