Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Din viata unui jurnalist metafizician

Publicat in Observator Cultural, joi 24 ianuarie 2008 ·

Radu COSASU

Supravietuirile 6. In jungla unui bloc de gheata

Editura Polirom, Colectia „Ego-grafii“, Iasi, 2007, 240 p.

Radu Cosasu – o spune – are cel putin trei motive pentru care sa includa in ciclul Supravietuirilor (aparute in cinci volume la Editura Fundatiei PRO) paginile din Un august pe un bloc de gheata (carte aparuta in 1971, la Editura Eminescu – pentru care a si luat atunci Premiul Uniunii Scriitorilor), „o cronica a anilor 1968-1969“, care culmineaza la modul apocaliptic-savuros cu o calatorie in URSS in octombrie 1969. La Moscova se dusese – el cu trenul, ceilalti trei colegi cu avionul – pentru vizionarea/cumpararea unor filme sovietice, in calitatea lui de redactor, pe vremea aceea, la revista Cinema.

Tot la vremea aceea avusese loc invadarea Cehoslovaciei de catre sovietici, iar fiul de mic-burghez evreu, fost simpatizant comunist, incepe sa aiba „printre obsesiile sale“ acel „august“ coplesitor, fiind in pragul unei crize – literalmente – cind la Moscova li se prezinta documentarul Cehoslovacia – un an de incercari: pe parcursul lui, naratorul, cuprins de greata si plins, fixeaza „ceafa mongolului din fata mea, stind incremenit pina la sfirsit“.

- Sfinta fervoare jurnalistica

Pentru a „sintetiza“, vorba autorului – de fapt, a ziarelor si a radioului, pe care le pune in permanenta in abis Radu Cosasu, cind nu le citeaza pe sleau –, motivele ar fi: „invadarea Cehoslovaciei, citarea permanenta a unor medicamente pentru bolile de nervi si a unor indicatii – in caz de razboi atomic – dintr-o carte aparuta tot atunci la Editura Militara. Cenzura a cerut reducerea retetarului farmaceutic si nu a acceptat citatele din acea carte intitulata chiar asa: Supravietuirea. Amintirea acelei interziceri garanteaza – cel putin pentru autor – dreptul la acest montaj“ („Nota asupra editiei“).

Gestul inte

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Familie din Cluj-Napoca, găsită moartă lângă piscina gonflabilă / Fiul de 42 de ani şi părinţii erau în costume de baie / Se pare că este vorba despre o improvizaţie electrică

News.ro acum 58 minute
O familie formată din trei persoane, fiul de 42 de ani şi părinţii, care locuiau în Colonia Sopor, judeţul Cluj, a fost găsită moartă lângă piscina gonflabilă din curte. Potrivit gazetadecluj.ro, cele trei persoane, îmbrăcate în costume de baie, au

Cod portocaliu de caniculă în vestul țării. Temperaturi de până la 37 de grade, noapte tropicală

Press Alert acum 2 ore
Meteorologii au emis noi coduri galben și portocaliu de caniculă. Miercuri, maximele pot ajunge și până la 37 de grade Celsius și vor fi nopți tropicale. Miercuri, valul de căldură se va extinde în toată țara. În nordul Crișanei, Maramureș, cea mai

Bacalaureat 2024: Examenul continuă cu evaluarea competențelor digitale

Ziare.com acum 2 ore
Prima sesiune a examenului de Bacalaureat va continua miercuri, 19 iunie, cu evaluarea competenţelor digitale, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Elevii aparţinând minorităţilor naţionale vor susţine, miercuri şi joi, şi proba pr

ANM: Joi, Cod portocaliu de caniculă în Banat, Oltenia, sud-vestul Transilvaniei şi vestul Munteniei

Mediafax acum 23 minute
ANM a emis avertizare Cod portocaliu, valabilă joi, pentru Banat, Oltenia, sud-vestul Transilvaniei şi în jumătatea de vest a Munteniei, unde se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate. Maximele se vor situa, în general, între 34 şi 38 de gr

Atac cu drone rusești în cel mai occidental oraș al Ucrainei, aproape de granița cu Polonia. Un om a fost rănit

Ziare.com acum 2 ore
Primarul oraşului a anunțat miercuri, 19 iunie, că un atac cu drone ruseşti asupra regiunii Liov din vestul Ucrainei, care se învecinează cu Polonia, membră a NATO, a rănit un om şi a avariat o clădire rezidenţială cu mai multe etaje, relatează Reut

Un tânăr de 22 de ani a decedat, după ce a intrat cu autoturismul sub un camion, pe Autostrada A1

Ziare.com acum o ora
Un tânăr de 22 de ani a decedat în noaptea de marți spre miercuri, pe autostrada A1, sensul de mers Sibiu Sebeș. În timp de conducea un autoturism, acesta a intrat în coliziune cu un autocamion parcat regulamentar, arată Alba24.ro. Accidentul rutier

Consilierii de probațiune, protest la Guvern. Nu și-au primit integral salariile de la începutul anului

Ziare.com acum 2 ore
Consilierii de probaţiune protestează, miercuri, la Bucureşti, fiind programată pichetarea Guvernului, dar şi un marş către Ministerul Justiţiei, Angajaţii reclamă că nu şi-au primit integral salariile de la începutul anului şi anunţă şi forme extre

Război în Ucraina, ziua 796. Vladimir Putin şi Kim Jong-Un s-au întâlnit oficial în Coreea de Nord

Press Alert acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin şi liderul nord-coreean Kim Jong Un au început miercuri evenimentele oficiale în Piaţa Kim Il Sung din Phenian. Vizita, prima a lui Putin în peste două decenii, îşi propune să consolideze relaţiile dintre cele două ţă

UPDATE - Soldat american, condamnat la aproape patru ani de închisoare în Rusia / Ar fi furat 113 dolari de la iubita sa pe care ar fi ameninţat-o cu moartea

News.ro acum 2 ore
Un soldat american, acuzat de furt şi ameninţări cu moartea adresate iubitei sale, a fost condamnat la aproape 4 ani de închisoare în Rusia, transmite Reuters. UPDATE: Potrivit Reuters, soldatul a fost găsit vinovat de un tribunal rus de furtul a 11

Liderii coaliţiei stabilesc astăzi data alegerilor prezidenţiale. Care sunt variantele propuse de cele două formaţiuni

Mediafax acum o ora
Liderii PSD şi PNL vor stabili miercuri, într-o şedinţă a coaliţiei, data alegerilor prezidenţiale. Liberalii pledează pentru organizarea acestora la sfârşit de an, în noiembrie-decembrie. Alegerile locale şi europarlamentare, spunea luni Nicolae Ci

Vremea

București
acum

29°
mie.

22°/36°
joi

23°/39°
vin.

20°/32°
sâm.

20°/34°
Iasi
acum

28°
mie.

19°/32°
joi

17°/27°
vin.

14°/27°
sâm.

17°/31°
Constanta
acum

29°
mie.

21°/29°
joi

20°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

25°
mie.

17°/30°
joi

17°/27°
vin.

16°/29°
sâm.

19°/31°
Timisoara
acum

28°
mie.

19°/36°
joi

21°/33°
vin.

19°/35°
sâm.

22°/38°