Plecarea lui Cristian Tudor Popescu de la conducerea cotidianului Gândul a atras după sine o serie de schimbări în redacţia ziarului.

Cu toate că bursa zvonurilor dă ca plauzibilă o relansare a publicaţiei în viitorul apropiat, vorbindu-se despre trecerea sa, exclusiv, la varianta online, reprezentanţii PubliMedia International – compania care deţine acţionariatul majoritar al Gândul în proporţie de 68% – infirmă informaţiile. "În momentul de faţă nu se intenţionează o relansare a ziarului", ne-a declarat Maria Apostol, directorul de comunicare al MediaPro.
Apostol a confirmat, în schimb, că şeful secţiei Politic de la Ştirile Pro TV – Claudiu Pândaru – este proaspăt membru al redacţiei Gândul, acesta ocupând poziţia de redactor-şef adjunct de dezvoltare şi imagine. De asemenea, s-a mărit şi numărul senior-editorilor ai cotidianului, alături de numele lui Cristian Tudor Popescu fiind şi cele ale Leliei Munteanu, Rodica Ciobanu şi Cristina Modreanu.

Apost