De obicei, istoria de consum public evoca triumfalist si simplificator ce s-a intimplat pina la unirea din 1859. Se vorbeste mai putin de efectele negative asupra Iasului produse de unire "Esential pentru o natiune este ca toti indivizii sa aiba multe lucruri in comun si in acelasi timp ca toti sa fi uitat o multime de lucruri", afirma, cu mult temei, in secolul XIX, Ernest Renan. Si natiunea romana se bazeaza pe o memorie comuna, dar si pe amnezii multiple care au nivelat asperitati si au temperat conflicte aparent insolvabile. In sensul observatiei lui Renan, se poate spune ca amnezia privind separatismul moldovean din preajma anului 1859 face parte din formula noastra identitara. De la un moment dat, natiunea romana nu a mai fost dispusa sa-si aminteasca de perioada in care nu era atit de coeziva si uniforma pe cit isi imagineaza astazi. Informatii obiective despre rezistenta fata de proiectul unirii a unei parti din elita moldoveana se gasesc cu greu chiar si in studiile de specialitate, ca sa nu mai vorbim de muzee, manuale sau alte surse (in)formare publice. Evocarea separatismului stirneste inconfort pina si in mediile cultivate, semn ca nationalismul si-a pus apasat amprenta asupra culturii politice romanesti. Unirea de la 1859 nu a fost rezultatul unei miscari consensuale fara rest, cum lasa sa se inteleaga manualele si o parte a istoriografiei. Dimpotriva, a fost o decizie politica luata dupa lungi si tensionate dezbateri. Ideea unirii a stirnit entuziasme, dar si aprehensiuni. A coagulat forte insemnate, dar si o opozitie consistenta. A atras argumente solide, dar si contra-argumente la fel de serioase. Pe scurt, constituirea statului roman unificat a urmat unui proces decizional complex, in care s-a ajuns cu greu la un numitor comun minimal intre elitele moldovene si muntene. Si, un lucru iarasi uitat adesea, dezbaterile au continuat cu si mai mare intens