Pot si eu sa marturisesc, alaturi de Ridley Scott, un alt mare regizor fara Oscar in palmares – care, fie vorba intre noi, a implinit 70 de ani in noiembrie trecut, fara ca lumea cinetelevizuala sa se sinchiseasca (dar ce sa ne mai miram daca Realitatea TV anunta senin ca la Viena, Mircea Cartarescu va citi din romanul (sic!) sau De ce iubim femeile?) – cum ca I’m one of those people who find the real world of no particular interest. Scurt si cuprinzator.

Chiar asa? Chiar asa, chiar daca pot fi greu crezuta, cine din Romania nu ar fi interesat de lumea reala? Cine minte, cine spune adevarul, cit adevar si cita poza se pot regasi in intelesul acestor cuvinte? Ridley Scott, de virsta cu bunica mea, Ridley Scott de al carui Duelistii m-am indragostit la Cinemateca Romana, dupa ce ma tot batuse la cap o prietena care, pina sa faca si ea un film – ambitie de adolescenta prelungita –, s-a maritat si este acum fericita la Marsilia. Lumea reala vine peste noi, oricit am vrea sa ne eschivam de la ea, inlocuind-o cu filme si moda, cu teatru si muzica, cu DVD-uri si casete de tot felul, cu prieteni si un sentiment difuz de forever young.

Realul si realitatea sint poate ceea ce extragem noi din lumea din preajma. Fara s-o facem mai buna, nici s-o prezentam mai rea si urita decit este, o lume pe masura fiecaruia dintre noi.

Eram pregatita sa vad la Hollywood Multiplex noul film al lui Jirí Menzel – care reprezinta Cehia anul acesta la premiile Oscar si a avut, deja, sansa sa fie nominalizat pe o prima lista a membrilor Academiei, eram pregatita sa iau in piept drumul pina in Vitan ca sa vad In slujba regelui Angliei, dupa un roman de Bohumil Hrabal, un prozator consacrat in Europa, dar nu si la noi, unde in afara lui Haˇsek, Kundera si Havel nu mai stim de nimeni, si eram pregatita sa ma distrez si sa ma simt bine dupa ce Alin Ludu Dumbrava mi-a spus ca