Cazurile Anna O. si Dora sunt faimoase pentru psihanalisti si pentru amatorii (degustatorii) de psihanaliza: cele doua femei au fost pacientele esentiale si pilduitoare (datorita inteligentei si sensibilitatii lor aparte, dar si datorita bolii lor, isteria) cu ajutorul carora Sigmund Freud (intr-unul din cazuri, in colaborare cu Josef Breuer) a fost apt ca lanseze pe piata culturala de idei si sa impuna stiinta si, in acelasi timp, arta psihanalizei. Romanul lui Donald Michael Thomas (mai cunoscut ca D. M. Thomas), Hotelul alb (publicat de Editura Humanitas si transpus in romaneste de poetul Mircea Ivanescu), are ca premisa tocmai aceste cazuri (desi mai degraba Dora este, cred, materia principala pe care se bazeaza, imaginar, romancierul britanic, fascinat de personalitatea lui Freud si in alte proze ale sale), care ii ingaduie autorului sa concretizeze fantasmari ritualice in constructia sa epica.

Aceasta carte nu ar face neaparat figuratie in cadrul unei rubrici precum cea intitulata "Biblioteca stranie" doar pentru ca porneste de la personalitatea eclatanta a barbosului Freud si de la pacientele acestuia, scormonite in mintea si in sufletul lor; exista ceva aparte care individualizeaza romanul lui D. M. Thomas, iar acest aparte consta in epicizarea in tromba a fantasmelor. Hotelul alb nareaza si concentreaza viata unei femei bolnave de isterie, cu toate urcusurile si coborasurile ei, ca un bildungsroman al unei maladii explicitate pe indelete. Din acest punct de vedere, constructia este tipica. Nu as pleda, insa, pentru aceasta carte in totalitatea ei, ci doar pentru doua dintre capitolele sale, unice ca realizare si scriitura: Don Giovanni si Jurnalul de la Gastein. Don Giovanni este transpunerea intr-un lung poem delirant a fantasmelor sexuale concentrate ale Lisei Erdman (personajul-cheie din Hotelul alb): este curajos faptul ca D. M. Thomas i