Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Salut unei noi edituri

Publicat in Romania Literara, vineri 25 ianuarie 2008 ·

Pe site-ul www.editura-art.ro, considerându-se la început de drum, Editura Art nu face apel la o istorie instituţională considerabilă, amintind totuşi că "s-a impus în ultimii ani în domeniul educaţional", ceea ce înseamnă că a editat manuale şi carte şcolară. A început deci într-un sens strict utilitar, eficient economic, mizând numai pe apariţiile editoriale cu vânzare sigură, vizând un public omogen, distinct, previzibil şi relativ bine delimi­tat. E un model de dezvoltare a unei edituri, pornind de la producţia de manuale, de alt tip decât Editura Ideea europeană (pe care am pre­zen­tat-o săptămâna trecută), care s-a dezvoltat în jurul unei reviste. În catalogul toamnă-iarnă 2007-2008 al Editurii Art se spune din primul rând că editura s-a lansat în iunie 2007, propunând şase colecţii remarcabile. Catalogul, foarte elegant, tipărit pe hârtie cretată, nu face apel la istoria primă (editarea de manuale), ca şi cum ar vrea să facă uitat un trecut, în fond onorabil. Editura se relansează în 2007, după câţiva ani (nu ştim câţi) de acumulări financiare. "Se deschide acum înspre teritorii mai libere, mai imaginative, mai actuale" - cum se recunoaşte în laconicul program şi în prea lacunara autoprezentare de pe site. Explicitarea direcţiilor de dezvoltare pune accentul pe această schimbare foarte importantă: "Editura ART este numele acestei deschideri care vizează literatura universală, dar şi literatura română contemporană, ştiinţele umane, ca şi cele sociale; cărţi fundamentale, fără lectura cărora nicio formaţie intelectuală nu se poate construi cu adevărat, dar şi studii şi eseuri de ultimă oră; opere ale unor clasici ai modernităţii, ca şi romane postmoderne ori post-postmoderne, texte autobiografice, dar şi peripeţii poliţiste; bibliografie şcolară, ca şi bibliografie academică facultativă". Această ieşire din ţarcul manualelor în largul culturii se face într-un mo

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„Anora” câştigă Palme d'Or la Cannes. Lista câştigătorilor

Mediafax acum 6 ore
Filmul regizorului american Sean Baker a învins alte 21 de filme din competiţie, inclusiv filme ale unor regizori consacraţi precum Francis Ford Coppola şi David Cronenberg, scrie Reuters. „Anora” continuă o serie de filme ale lui Baker axate pe luc

Nicki Minaj a fost arestată pe aeroportul din Amsterdam - presa olandeză

Mediafax acum 7 ore
Nicki Minaj a filmat o parte din întâlnirea sa cu poliţia, postând-o pe reţelele de socializare. În videoclip, se pare că se aude un ofiţer de poliţie spunându-i lui Minaj: „Eşti arestată”. Poliţia olandeză a declarat că o femeie americană în vârstă

Un copil a fost atacat de urs când încerca să hrănească animalul din maşină

Mediafax acum 6 ore
Un copil în vârstă de 8 ani a fost rănit la mână de un urs în localitatea Albeşti, judeţul Argeş. Animalul a atacat copilul sâmbătă când se afla în maşină, atunci când minorul a încercat să hrănească animalul.

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 11 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

Începe construirea primului institut de cercetare în inteligenţa artificială din România

HotNews acum 9 ore
​România va avea un institut de cercetare în inteligenţa artificială prin intermediul căruia va putea să-şi dezvolte propriile soluţii tehnologice, să colaboreze cu parteneri internaţionali şi să formeze specialişti de top în domeniu, a scris sâmbăt

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Generaţia de Aur a făcut spectacol la meciul de adio, pe Arena Naţională. Cea mai bună generaţie a fotbalului românesc a învins Legendele Lumii cu 3-2

News.ro acum 5 ore
Generaţia de Aur a făcut spectacol în meciul său de adio, sâmbătă seara, pe Arena Naţională, învingând selecţionata Legendelor Lumii, cu scorul de 3-2. Golurile tricolorilor au fost marcate de Panduru, Hagi şi Gâlcă. Pe teren, antrenorii Anghel Iord

Chiriţoiu, Consiliul Concurenţei: Aşteptarea este ca în doi ani Tarom să devină o companie profitabilă. Statul român nu mai are voie să dea alţi bani Tarom

News.ro acum 9 ore
Ajutorul de stat individual de restructurare aprobat de Guvern în favoarea Tarom reprezintă ultimii bani pe care statul român mai are voie să-i dea către transportatorul aerian naţional, a declarat, sâmbătă, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bog

Formula 1: Charles Leclerc, pole position în MP de la Monaco

HotNews acum 10 ore
Charles Leclerc va pleca primul în cursa Marelui Premiu de la Monaco, el fiind cel mai rapid în sesiunea de calificări de sâmbătă. Charles LeclercFoto: Lillian SUWANRUMPHA / AFP / Profimedia Max Verstappen va pleca de pe locul 6 la Monaco - Lewis Ha

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni în Războiul din Ucraina, estimează Statul Major ucrainean

News.ro acum 10 ore
Statul Major ucrainean anunţă într-o serie de comunicate că armata rusă a pierdut 500.000 de oameni în lupte - ucişi sau răniţi - de la 24 februarie 2022, relatează Le Monde. Aceste date nu pot fi verificate, scrie ziarul francez, care precizează că

Vremea

București
acum

14°
dum.

13°/25°
lun.

12°/20°
mar.

14°/20°
mie.

13°/22°
Iasi
acum

13°
dum.

13°/25°
lun.

11°/21°
mar.

13°/20°
mie.

13°/17°
Constanta
acum

12°
dum.

12°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

dum.

9°/23°
lun.

11°/21°
mar.

10°/20°
mie.

10°/20°
Timisoara
acum

12°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

13°/24°