Ce ramane la noi dupa un triumf? Dupa triumful neperisabil (cum scriam - cu deplina convingere, ca si astazi - in Ziarul de Duminica din 8 iunie 2007) de la Cannes si TIFF. Dupa o cohorta de premii internationale, dupa un decembrie in care 4 luni, 3 saptamani si 2 zile a primit de la Academia Europeana de Film titlul de Cel mai bun film european, iar Cristi Mungiu pe acela de Cel mai bun regizor european. ..

Multimea de reactii stupefiante, cvasisuperioare din presa autohtona (prilejuite de nepremierea filmului cu Globul de Aur si de eliminarea sa de pe lista nominalizatilor la Oscar), care a sfarait arogant si obtuz de termeni precum "infrangere", "esec", "nereusita". Prea multora le lipsesc dorinta si competenta de a aprecia reusita acestui film romanesc care a extaziat Europa si a spart barierele pana acum impenetrabile ale competitiilor de peste Ocean, prea multi judeca totul in functie de cele mai populare doua premii... Or, aici nu este vorba despre cartofi sau fotbal, ci despre filme, adica acele concentrate de talent, cunostinte, arta de a povesti, bucurie, entuziasm, experienta si profesionalism ale caror merite nu sunt reversibile in functie de palmares. Pentru toate acestea, cei ce s-au simtit smecheri si omnipotenti aruncand bolovanul zeflemelei spre Mungiu (conform unui jenant algoritm romanesc) au dovedit, de fapt, doar ca n-au habar despre ce vorbesc. Cu atat mai mult cu cat reactia celor de peste Ocean la excluderea filmului de la nominalizari a fost fara echivoc: criticul de film Scott Foundas, de exemplu, de la LA Weekly, a scris in editia din 15 ianuarie un amplu articol intitulat How Do You Say "Oscar Scandal" in Romanian?, in care a acuzat direct apropiata ceremonie a Oscarurilor, pe care a numit-o "o zi care va ramane in istoria premiilor Academiei drept infama" pentru ca "filmul strain cel mai apreciat al anului, 4 luni, 3 saptamani si