Eruditul eseist Nicolae Steinhardt, care avea să devină părintele Nicolae Delarohia, istoriseşte cu farmec indicibil - dramatismul situaţiei parcă e în plan secund - cum s-a creştinat "ovreiul" în închisoarea politică de la Jilava, cine l-a botezat întru credinţa ortodoxă. Aplecarea cărturarului de religie mozaică spre creştinismul ortodox, înţelegem din paginile mărturisitoare ale Jurnalului fericirii, mai apropiat spiritului său decât alte confesiuni creştine, a fost un proces complex, de lungă durată, primele semne ale convertirii făcându-se simţite încă din copilărie şi, mai accentuat, din adolescenţă, când păşea, adesea, alături de părinţi, pragul multor lăcaşe de cult ortodox. ("Mai erau - ţin bine minte - şi clopotele de Paşti, acelea diferite: nu îndemnau spre duioşie, ca la Crăciun, ci răscoleau, stăruind făgăduindu-ţi pacea".) Chiar dacă "lecţiile de catehizare" le-a primit în detenţie, printre deţinuţi de cele mai diverse convingeri, orientări ideologice/politice şi profesii: preoţi ortodocşi, romano-catolici, greco-catolici, universitari, scriitori, ziarişti, ofiţeri superiori, liberali, ţărănişti, social-democraţi, legionari... Doar dictatura bolşevică nu alegea: "duşmani ai poporului" erau peste tot, iar principiul leninist-stalinist "care pe care" era aplicat neabătut.
Cum a fost săvârşită taina Botezului, într-o zi de 15 martie a anului 1960 (vom vedea, 15 martie devenind pentru încreştinatul Nicolae o zi de referinţă, până la moarte), ne arată autorul însuşi în Jurnal, scris "apres coup, în temeiul unor amintiri proaspete şi vii". De unde creion şi hârtie într-o temniţă comunistă? Iată, mai întâi, preparativele: "Călugărul meu e basarabean. E un om tânăr, condamnat pentru a fi avut vedenii şi a fi trimis Departamentului Cultelor o scrisoare în care protesta împotriva desfiinţării schitului unde vieţuise. Abia apuc - bate fierul cât