Cu doar două luni înainte de a împlini 99 de ani, acest eveniment ar fi avut loc în ziua de 18 martie, Barbu Brezianu s-a stins din viaţă. S-a stins literlamente, adică a dispărut puţin cîte puţin, pînă cînd alcătuirea lui materială, trupească, şi-a pierdut coeziunea şi s-a resorbit în lumea elementară. Împuţinîndu-se treptat, dobîndind imperceptibil acea stare de transparenţă şi de imponderabilitate, este impropriu, şi aproape brutal, să vorbim despre moartea sa. Cea mai potrivită constatare ar fi aceea că el s-a identificat pînă la transmutaţie cu propriile sale construcţii mentale, pe care o viaţă îndelungată şi generoasă i le-a prilejuit fără nici o umbră de parcimonie.

Cunoscut în ţară şi în lume ca unul dintre cei mai importanţi specialişti în opera lui Brâncuşi, ca un interpret savant şi riguros al acesteia, el a lăsat oarecum în surdină, într-o penumbră delicată şi misterioasă, vocaţia sa literară, aceea de poet şi de traducător. După cum n-a făcut prea mare caz, pînă cînd nu s-a ivit momentul, nici de calităţile sale de combatant, de om a cărui atitudine fermă nu a putut fi clintită nici de veleitarii superficiali şi aroganţi, aşa cum s-au manifestat ei în cazul demolării Coloanei... lui Brâncuşi de la Tîrgu Jiu, şi nici de escrocii şi de impostorii analfabeţi care au infectat piaţa românească, sub privirile blajine ale celor care veghează la buna funcţionare a infracţiunii, cu acele obiecte triviale şi ridicole atribuite lui Brâncuşi. Însă în pofida firii sale discrete şi pudice, atunci cînd vibraţia lăuntrică l-a copleşit şi cînd obrăznicia şi vulgaritatea celor din jur au impus-o irepresibil, el a ştiut să-şi acordeze şi lira pentru timpanele delicate, dar şi să-şi aştearnă loviturile biciului pe spinările solzoase şi tuciurii ale celor care l-au transformat pe Brâncuşi fie într-un SRL cu aspiraţii internaţionale, fie într-un furnizor neobos