Specialiştii se aşteaptă la o epidemie în câteva săptămâni, după ce numărul cazurilor depistate oficial s-a dublat în două zile. Sursa: Foto: Hepta
România s-ar putea confrunta cu o epidemie de gripă în următoarele două-trei săptămâni, în special dacă temperaturile vor creşte. Într-o perioadă de doar câteva zile, numărul cazurilor de gripă confirmate de analizele de laborator s-a dublat. Dacă iniţial au fost anunţate 16 îmbolnăviri, acum sunt 38 de cazuri.
„Deocamdată, vorbim de focare de gripă, dar se aşteaptă o creştere a numărului de cazuri“, a anunţat, ieri, la o conferinţă de presă, Mircea Mănuc, subsecretar de stat în Ministerul Sănătăţii. În Europa, există deja epidemii de gripă în Bulgaria, Ungaria şi Austria.
Purtaţi mască de protecţie dacă tuşiţi
Pentru a evita o creştere a numărului de cazuri dar şi a complicaţiilor, oficialii din Ministerul Sănătăţii vă sfătuiesc să vă vaccinaţi antigripal, iar dacă v-aţi îmbolnăvit să nu mergeţi la şcoală ori la serviciu. „Gripa debutează cu febră, stare generală proastă, dureri musculare“, spune medicul infecţionist Adrian Streinu-Cercel, consilier în Ministerul Sănătăţii. Cei care tuşesc ar trebui să poarte o mască de protecţie, mai ales dacă lucrează în colectivităţi.
Bucureşti, Iaşi, Constanţa - focare de gripă
Până acum, Ministerul Sănătăţii a pus la dispoziţie vaccinuri gratuite pentru trei milioane de persoane, iar în săptămâna care urmează promite să distribuie o nouă tranşă de vaccinuri pentru persoanele aflate la risc - copii şi vârstnici. „Virusul care circulă în acest an, AH1N1, este acoperit de vaccinurile puse în vânzare la farmacii, deci este important să vă imunizaţi“, subliniază Florentina Furtunescu, directorul Asistenţei Sanitare Preventive din MSP.
Cele mai multe cazuri de gripă sunt în Bucureşti (16 cazuri),