EVZ mai pune azi o piesă în „puzzle-ul“ prin care am încercat să reconstituim „viaţa şi opera“ lui Nicolae Ceauşescu, omul care a marcat cel mai mult istoria recentă a României. Despre crimele dictatorului Ceauşescu s-au scris mii de pagini şi sunt cunoscute. Despre celălalt Ceauşescu - omul - se ştie prea puţin.
1 /.
Este ianuarie 1988. Cuplul Ceauşescu serveşte masa la reşedinţa proprie. La un moment dat, Nicolae porneşte conversaţia: „Spune-mi şi mie despre legea gravitaţiei“. „Ce vrei să spun?“, răspunde Elena, „eu sunt om de ştiinţă, tu te ocupi de legi“. Să ne imaginăm pentru o clipă că acest dialog, altfel miezul unei banc spus pe la colţuri în „Epoca de Aur“, este cât se poate de real.
Imaginea este în sine extrem de banală: doi oameni căsătoriţi poartă o discuţie în intimitatea propriei case. Pentru un observator extern, neconectat la realităţile politice ale României predecembriste, dialogul marchează doar stupiditatea personajului feminin. Pentru românul mediu statistic al anilor ’80, gravitaţia poate fi ea însăşi supusă reglementărilor „înnoitoare“ ale „Tovarăşilor“, care, prin politica „înţeleaptă“, le rezervaseră compatrioţilor foamea, cozile şi frigul.
Ceauşescu este figura centrală şi omniprezentă a epocii sale. El nu stă doar la propria masă, în decorul propriei reşedinţe, purtând dialoguri insipide cu consoarta sa. Ceauşescu este în ianuarie 1988 (şi nu doar atunci) la masă cu fiecare dintre supuşii săi, ocupând obsedant minţi, reglând destine. După 20 de ani, avem posibilitatea de a urmări scena invocată la începutul articolului „în mut“.
Nu mai interesează nici cuvintele, nici semnificaţiile lor, ci doar tabloul domestic al celui care a condus timp de 24 de ani România. Între băiatul Nicu Ceauşescu, plecat din satul de baştină la 11 ani, angajat la cizmarul Alexandru Săndulescu în Calea Vict
