10:14 • Banca centrală va continua să ia toate măsurile necesare pentru ca România să poată adera la zona euro în 2014, iar legea îi permite să intre şi pe piaţa valutară şi chiar să mărească şi mai mult dobânda cheie şi rezervele minime obligatorii, a spus economistul şef al BNR, Valentin Lazea.Banca centrală va continua să ia toate măsurile necesare pentru ca România să poată adera la zona euro în 2014, iar legea îi permite să intre şi pe piaţa valutară şi chiar să mărească şi mai mult dobânda cheie şi rezervele minime obligatorii, a spus economistul şef al BNR, Valentin Lazea.
SCOPUL. Guvernul a stabilit, în urmă cu doi ani, împreună cu Banca Naţională a României (BNR) calendarul de admitere în zona euro, iar ţinta avută în vedere era anul 2014, în ideea că în cei şapte ani executivul şi banca centrală vor avea timp să ia toate măsurile fiscale, monetare şi de restructurare pentru atingerea acelei ţinţe. "2007 nu a fost tocmai un an de îndreptare înspre acea ţinţă. Deci un an din cei şapte a cam trecut. Riscăm ca şi 2008, dacă nu se iau măsurile corespunzătoare, să cam treacă şi mai rămânem cu puţintei ani pentru ţinta euro 2014", a atras atenţia, duminică seară, economistul şef al BNR, Valentin Lazea, în interviul acordat BBC. Lazea a explicat că prin măsurile ferme pe care le ia banca centrală, prin faptul că menţine ţinta de inflaţie, "deşi este extrem de greu să ajungă la ea", este exact acest semnal: "că se va bate până la ultimul cartuş, până la ultimul glonţ pentru păstrarea acestui calendar".
SCHEMA. În ultima vreme, BNR a intervenit pe trei căi în încercarea de a controla inflaţia şi cursul valutar. "A intervenit verbal, şi asta este o armă pe care toate băncile centrale o folosesc; a intervenit prin dobândă, crescând până acum cumulativ cu un punct procentual; şi a intervenit pe piaţa monetară, sterilizând leii, adică atrăg