Duminică seara, în faţa unui public extrem de numeros şi foarte entuziast, şi-a redeschis porţile Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian“, cu alegerea unor momente variate şi inspirate pentru „Balul prinţului Orlovski“, la trei ani de la incendiul care a distrus sala.
Spectatorii au păşit cu emoţie în sala total refăcută, bucurându- se de un spectacol antrenant, desfăşurat în condiţii acustice şi vizuale îmbunătăţite.
Dacă aş fi...cârcotaş, aş spune că evenimentul merita o premieră şi nu un spectacol-pretext, imaginat pentru o singură seară, de protocol. Sau m-aş referi la prostul-gust care s-a întrezărit ocazional, mai mult sau mai puţin evident, culminând cu aducerea pianului de concert (care nu este chiar de măsura potrivită) pe post de... tortul miresii, ornat cu artificii; dar în schimb plin de pete, lăsate de manipulanţii care încă n-au aflat de ce trebuie să porţi mănuşi când muţi pianul. Sau m-aş referi la proasta realizare tehnică a retransmisiei prin videoproiecţie a acţiunii de pe scenă, făcută neprofesionist şi, de fapt, ascunsă de norii de fum care invadau aproape constant scena.
Dacă aş fi...dintre cei care se bucură de jumătatea plină a paharului, aş începe cu extraordinara atmosferă, cu bucuria publicului, cu selectarea celor mai buni solişti interni sau invitaţi, cu alegerea unor momente variate şi inspirate pentru balul prinţului Orlovski. Au fost costume frumoase, muzică antrenantă, o iluminare modernă, dinamică, spectaculoasă, o sonorizare care arată preocuparea pentru avantajarea vocilor şi nu a orchestrei (aici ar mai fi totuşi de lucru), o prezentare reuşită şi realizată cu farmec de către Crina Matei (secundată, mai puţin atractiv, de George Călin). Sau m-aş referi la surpriza finală: „Cabaret“ - un moment muzical-coregrafic cu Răzvan Mazilu şi câteva dansatoare, derulat în foaier, printre spectatori. La
