Profitul uriaş adus de construirea, pe spaţii virgine, a localităţilor cu poluare zero naşte dispute la Londra Oraşele ecologice par a fi soluţia pentru viitor. O viaţă idilică,
Profitul uriaş adus de construirea, pe spaţii virgine, a localităţilor cu poluare zero naşte dispute la Londra
Oraşele ecologice par a fi soluţia pentru viitor. O viaţă idilică, uneori, se configurează în spaţii în care emisiile de carbon sunt zero, rondurile cu flori se arată pretutindeni, pistele pentru biciclişti înlocuiesc şoselele, iar panourile solare fac uitate sistemele de încălzire care poluează atmosfera. Petice de pământ, neatinse de poluare, pe care arhitecţii plănuiesc aşezări pentru numai câteva mii de persoane, sunt vânate asiduu de cei care au bani şi vor să respire aer curat, dar şi de cei care vor să facă afaceri din tot ceea ce înseamnă eco.
Englezii se numără şi ei printre cei atinşi de morbul vieţii la ţară, dorind să lase în urmă metropolele murdare şi supraaglomerate, cu toate neajunsurile pe care le presupune traiul zilnic în astfel de locuri în care poluarea de toate felurile devine, pe zi ce trece, din ce în ce mai greu de suportat. Între localităţile Basingstoke şi Winchester se află un colţ de rai pe care se dă una dintre cele mai mari bătălii imobiliare din Anglia, se arată într-un articol din cotidianul britanic "The Independent".
O firmă de construcţii doreşte să înalţe aici un oraş ecologic, în ciuda faptului că acest lucru presupune distrugerea naturii. Nu contează că va fi serios afectat habitatul natural al atâtor plante şi vieţuitoare, ci doar faptul că, în numele ecologiei, care deja este un subiect la modă şi aduce voturi cu nemiluita în campaniile electorale, trebuie exploatat orice mod în care, chipurile, oamenii sunt ajutaţi să trăiască eco şi să mănânce bio.
Planul a fost deja respins de autorităţile locale de patru o