Lupta cu opoziţia sau lupta de clasă. Aşa a fost numit procesul declanşat în România după intrarea sa în sfera de influenţă sovietică, conform înţelegerilor dintre Aliaţi, la finele celui de-al doilea război mondial.
Lupta cu opoziţia sau lupta de clasă. Aşa a fost numit procesul declanşat în România după intrarea sa în sfera de influenţă sovietică, conform înţelegerilor dintre Aliaţi, la finele celui de-al doilea război mondial.
Un sistem propagandistic de dimensiuni fără precedent difuza şi întreţinea în toate statele europene, ajunse sateliţi ai Rusiei, iluziile că marxismul descoperise “legile” istoriei. “Firul călăuzitor” era lupta de clasă dintre “exploataţi” şi “exploatatori” – “clase antagoniste” în colectivitate. Aceasta era “forţa motrice”, cu efectul final al comunismului. Până în urmă cu mai puţin de două decenii, după teoria aceasta se redactau toate manualele de istorie şi filozofie, iar “socialismul ştiinţific”, care o expunea in extenso era disciplină obligatorie în liceele şi instituţiilor de învăţământ superior, deindiferent care profil, din ţările comunizate.
Din experienţa instalării la putere şi guvernare, Lenin identificase noi forme ale luptei de clasă: războiul civil; lupta pentru transformarea socialistă a micii gospodării ţărăneşti; lupta pentru folosirea specialiştilor burghezi şi lupta împotriva sabotajului lor; lupta pentru educarea unei discipline noi, socialiste în muncă. Nici măcar după cucerirea puterii – îi “îmbogăţise” teoria şi Stalin –, lupta de clasă nu se atenuează,ba, dimpotrivă, încă “se ascute”, reuşitele proletariatului mobilizându-i pe foştii exploatatori şi pe imperialiştii din afara sistemului. Într-o asemenea lume se “lupta” şi pentru pace, şi cu “stihiile naturii” sau “rămăşiţele burgheze” ori se sărbătoreau ciclic victorioasele bătălii de pe “frontul recoltelor”.
