Daca titlul cronicii mele poate parea unora cam pus pe sotii si zburdalnicie, e – cum ar spune lupul din alta poveste – ca sa auziti mai bine cum si de ce aceste personaje (tot atit de disparate ca o umbrela si o masina de cusut pe o masa de operatie) s-au intilnit pe o scena cit se poate de francofona. Nu cautati in bibliografiile consacrate Jean la chance*, titlul sub care o inedita piesa a lui Bertolt Brecht a fost reprezentata recent in premiera la Montpellier
(si, luna aceasta, in turneu in regiunea pariziana), e vorba despre un text de pe vremea cind tinarul Bert colinda prin cabarete cu poemele si cintecele sale anarho-impertinente, citeva file descoperite in arhivele sale acum zece ani. Piesa e, asadar, neterminata, iar in schitele sale Brecht inchipuise doua finaluri, un happy-end, repede abandonat, si un sfirsit tragic.
Scrisa, se pare, in 1919, in acelasi timp cu Baal si Tobe in noapte, piesa se inspira dintr-o poveste de Fratii Grimm, Hans im Glück/Hans cel norocos, tradusa in franceza ca Jean la chance, Jean fiind in franceza un patronim masculin la fel de popular ca Hans in germana. De ce Danila Prepeleac? Pentru ca motivul basmului, care circula de buna seama din Europa Centrala pina in tarile din Est, este taranul pagubos ce se lasa antrenat intr-o serie de schimburi in pierdere, plecind de la o ferma sau o casa si pricopsindu-se in final cu o gisca, pe care o va pierde la rindul ei, ca si propria viata.
Ca intotdeauna, Brecht adapteaza un motiv sau un text strain, pe care le utilizeaza ca material demonstrativ al propriilor sale idei ori teze. Jean norocosul este un soi de imagine inversata, ca in oglinda, a poetului blestemat Baal, antierou creat in aceeasi perioada. E ciudat acest joc de oglinzi intre cele doua personaje din tineretea lui Brecht: Baal este un poet „blestemat“, dupa traditia romantica, un geniu car
