Despre binecunoscuta emisiune de cultură gastrono­mică şi... ă... de cultură (am numit aici binecunoscuta emisiune de cultură gastronomică şi de... ă... cultură “Mănânc, deci exist”), lumea bună a farfuriilor zice că e de bine.

Despre binecunoscuta emisiune de cultură gastrono­mică şi... ă... de cultură (am numit aici binecunoscuta emisiune de cultură gastronomică şi de... ă... cultură “Mănânc, deci exist”), lumea bună a farfuriilor zice că e de bine. Noi am interveni puţin mai mult cu polonicul şi am adăuga, fără fasoane şi fără dispreţ, puţine condimente din natură, prefăcând-o astfel într-o supă mult mai interesantă decât se vrea chiar ea însăşi. Amatorii de senzaţii culinare tari întrezăresc în această emisiune nu doar senzaţii culinare tari, ci şi sen­zaţii de idei. Când un om gândeşte, asta nu poate fi decât lăudabil. Dar când acest om gândeşte şi, în egală măsură, se mai numeşte şi Dan Chi­şu, ei bine, atunci acest lucru riscă să devină colosal. Fără să gândim prea mult, ne grăbim să autentificăm prin prezenta faptul că Dan Chişu mănâncă, deci există, gândeşte, deci mănâncă, mănâncă, deci mă­nâncă şi, nu în cele din urmă, gândeşte, deci există.

Întocmai ca şi croitoraşul cel vi­teaz, aventurosul bucătar nu se co­deşte şi porneşte lupta gastrono­mi­că (şi gastrologică!!!) având o mâ­nă pe cratiţă şi cealaltă pe Encyclopedia Britannica. Când mai obo­seşte, le schimbă între ele. Uite-aşa face că în loc de sare, pune idei în mâncare. Şi sentimente (auci!). Ca să nu se prin­dă invitaţii emisiunii că i-a trişat şi că, de fapt, el a citit în timp ce a în­vârtit în cratiţă,în timp ce le bagă sub nas le mai pune şi nişte întrebări de baraj. Preferata noastră e deli­cioa­sa dilemă. Două puncte. “Mă­nânc, deci exist sau exist, deci mănânc”. Semnul întrebării.

Sincer, noi am răspunde fără ezitare “mănânc, deci”.

Mai provocator decât